(STIINTIFIC, 11.00 ) UMF – CONFERINTE – PRIME / Iasul gazduieste doua Conferinte Prime.
(CUZANET, Iasi, 30 octombrie) – Timp de sase zile, Iasul va fi gazda Conferintei Prime. In acest an organizatorii s-au gandit sa realizeze o conferinta dedicata cadrelor didactice ale Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi (UMF) si o conferinta dedicata studentilor medicinisti. Inivitatii speciali care vor sustine cele doua conferinte sunt lectori- doctori din Marea Britanie: Dr. Tim Patten, Senior Clinical Teacher, Southampton University Medical School UK si Dr. Andrew Mott, Senior Clinical Teacher, Brighton Medical School UK .Conferinta Prime pentru studenti se afla la editia a II-a, prima desfasurandu-se pe 6 martie a.c. De aceasta data evenimentul se va desfasura pe parcursul a patru zile, 1, 2, 3 si 6 noiembrie a.c., in Aula “G. E. Palade” din cadrul UMF. Temele care urmeaza a fi abordate sunt: Aplicarea Practica a Medicinei Holastice – Managementul depresiei, Pacientul suicidar, Problema alcoolului/drogurilor si stressul personal, Imbunatatirea abilitatilor de comunicare cu pacientul, Eficientizarea procesului de invatare. “Pentru studenti benficiul principal va fi privirea pacientului din punct de vedere holistic, adica din punct de vedere fizic, emotional si spiritual. Acest lucru se va face pe tematica abordata, seminariile urmand a fi interactive. Un punct extrem de important din problematica abordata este Eficientizarea procesului de invatare la nivel de student”, a declarat dr. Daniel Paval, membru al comitetului organizatoric.
Conferinta Prime dedicata cadrelor didactice este la prima editie si se va desfasura,de asemenea,in Aula “G. E. Palade” , intre 3 si 6 noiembrie a.c.Temele care vor fi abordate sunt: Getting the most out of your teaching – Reflective and problem-based learning, and the use of portfolios, Interactive teaching in large groups, small groups, and one-to-one. Potrivit dr. Daniel Paval conferinta pentru profesori “se bazeaza pe perfectionarea procesului de predare”.
Limba oficiala a acestor conferinte este limba engleza, doar ca pentru studenti cursurile se vor traduce in limba romana.
Inscrierile se vor face la fata locului inainte de inceperea fiecarei sesiuni a conferintei.
Conferinta este organizata de Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T.Popa" Iasi in colaborare cu PRIME (Partnerships in International Medical Education) si AMCRssIS (Asociatia Medicilor Crestini din Romania, Sectiunea Studenti, filiala Iasi).
Principalul sponsor este firma PIM (Profesionistii Imprimarilor din Moldova ). / Andreea Marosac
Niciun comentariu