Joi, 30 mai, în cadrul ediției a V-a a Conferinței Anuale, la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, doamna Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou din Paris, „specialist redutabil în sculptura lui Brîncuși” a susținut o prelegere intitulată „Brîncuși în fața istoriei”.

În deschiderea conferinței, moderatorul discuției, cercetătorul Leonidas Rados, a enumerat cîteva repere importante din viața și activitatea profesională a invitatei: „Este absolventă a studiilor filologice ale Universității «Alexandru Ioan Cuza». După care au urmat cîțiva ani de profesorat, iar apoi a început ucenicia la complexul muzeal de la Palatul Culturii. La începutul anilor ’90, a apărut posibilitatea migrării în Franța. Acolo a început să se specializeze în sculptură și în opera lui Brîncuși. A urmat și un doctorat, încununat de succes, la Sorbona, în 1997, despre Brîncuși și mediul artistic și cultural în care a evoluat. Este curator a cel puțin șapte expoziții, în atelierul Brîncuși. A ajuns la o notorietate pe care noi nu vom reuși vreodată să o atingem și ca istorici. Centrul de greutate al activității academice și muzeale a doamnei Lemny este opera lui Constantin Brîncuși, dar s-a ocupat și de corespondența acestuia, dincolo de studiile monografice foarte solide asupra personajului și de oamenii din preajma acestuia. A conferențiat și organizat nenumărate expoziții urmate de publicarea albumelor în capitale importante ale culturii europene. De asemenea, volumele domniei sale se regăsesc la edituri de top în Paris, Milano, Bruxelles, New York, București. Evident că a fost onorată pe măsura prestigiului domniei sale: în 2019 a fost decorată de către președintele Iohannis cu Ordinul Național «Pentru Merit». ”

Moderatorul i-a oferă cuvîntul conferențiarei, subliniind faptul că orice minut în care vorbește el, e un minut în care nu vorbește doamna Lemny și invitînd-o „să farmece” sala.

Aceasta și-a început discursul menționînd că nu este istoric „ decît prin alianță matrimonială și filiație, tatăl meu fiind profesor de istorie”. A făcut mai multe studii în diverse domenii, care au ajutat-o să îl contextualizeze pe Brîncuși, care a fost și rămîne personajul și subiectul principal al cercetărilor sale. În urma ultimului eveniment pe care l-a coordonat, expoziția de la Timișoara «Surse românești și perspective universale», Doina Lemny s-a simțit „obligată” să facă un concept legat de țară, de Brîncuși și originile sale. Prin această expoziție nu s-a dorit „readucerea lui Brîncuși la arta folclorică, ceea ce se întîmplă în mod curent și nu este adevărat, fiindcă Brîncuși a plecat și a rămas cu moștenirea românească, dar nu înseamnă că a copiat, cum se spune în mod frecvent, «Coloana Infinitului» din stîlpii funerari, «Măiastra» din poveștile populare românești”.

 „Între timp am acumulat mai multe documente, care mi-au permis și îmi permit să contrazic în unele aspecte, unele articole din presa românească, conform cărora Brîncuși a fost artistul refuzat de regimul comunist, Brîncuși nu a fost recunoscut, Brîncuși a fost înlăturat din toate onorurile”, a subliniat invitata. Prin intermediul acestor documente, a vrut să demonstreze contrariul, dar nu bazîndu-se pe intuițiile proprii, ci pe dovezi clare.

În opinia vorbitoarei, Brîncuși a avut o legătură subtilă cu țara și chiar cu creația. Aceasta l-a caracterizat pe sculptor ca fiind „un om foarte discret, care nu se exprima niciodată în legătură cu politica, cu istoria și nici chiar cu operele sale, iar cînd era întrebat răspundea astfel: «Priviți operele pînă le veți vedea sau priviți fotografiile.» ”. Acesta nu a făcut declarații, fapt care ar fi fost „periculos” pentru el, oamenii din jur întrebîndu-se dacă a fost sau nu de partea comuniștilor. În noul ei volum, L’art, c’est la vérité absolue, Doina Lemny a publicat note de atelier, de scrieri și aforisme autentice, ale sculptorului, care nuanțau o părere despre politică a acestuia: „America este în progres. Ea a început prin necesitate, Europa a început prin lux ceea ce împiedică progresul. America este țara poveștilor cu zîne, iar zîna lor este banul. Zîna noastră era o prințesă și un prinț care nu făceau nimic. De aceea nu le mai găsim acum. Europa a început prin lux, America prin necesitate, de aceea America este în progres”. Un alt citat nedatat al lui Brîncuși, referitor la istoria României, a fost: „Dați bulgarilor și ungurilor ceea ce este strict al lor! Faceți pace între voi și rezistați celor doi barbari”.

Revenind la ideea inițială a discuției, în care „Brîncuși a fost acceptat chiar de regimul comunist”, conferențiara a enunțat drept dovadă faptul că în 1956 în țară s-au organizat două expoziții aniversare. Artistul a fost invitat pentru a participa la aceste expoziții, însă el s-a îmbolnăvit. Expozițiile au avut loc cu vernisaj, iar autorul a trimis și niște fotografii, în ciuda absenței sale. Brîncuși a ținut legătura în permanență cu țara sa natală, iar la expoziția de la Timișoara au fost prezentate lucrările de început ale sculptorului, realizate la Paris, dar care au fost cumpărate de colegi, de colecționari și de artiști români.

Doina Lemny a adus în atenția publicului și „refuzul donației lui Brîncuși”, care a presupus o interpretare greșită a arhivelor de către ziariști. Între anii 1951-1952, la una dintre cele două ședințe ale Academiei Române, cînd Brîncuși a fost propus să fie făcut academician, regimul comunist ar fi refuzat donația lui Brîncuși. În realitate, în acea perioadă, academicianul artist Ion Jalea s-a dus la București cu o notă informativă în care adunase tot materialul privind personalitatea lui Brîncuși, care a fost recunoscută unanim în toată lumea. Acesta a propus oferirea titlului de academician lui Brîncuși, pentru a sărbători împlinirea celor 75 de ani ai sculptorului. Însă cei din conducerea Academiei, precum George Călinescu și Mihail Sadoveanu, nu au fost de acord cu această propunere, susținînd faptul că opera lui Brîncuși nu era în acord cu ceea ce se făcea în realismul socialist, acesta fiind un reprezentant al burgheziei. Astfel, Brîncuși nu a fost primit la Academie, dar nu a făcut nicio donație, dovezile fiind lipsa oricăror note de atelier în care artistul să fi avut această intenție de a dona statului român atelierul din Paris.

Retrospectivă Brîncuși, în 1970

În 1970 a avut loc expoziția retrospectivă la București, cu 47 de sculpturi ale lui Brîncuși, venite din toată lumea. Acest fapt s-a datorat „deschiderii” politice a României între anii 1968-1970. Doina Lemny a accentuat faptul că legătura lui Brîncuși nu se poate vedea printr-o operă anume, însă una dintre singurele opere din creațiile lui Brîncuși care are o semnificație istorică este „Piatră de Hotar”, realizată la sfîrșitul activității sale creatoare, în 1945. Aceasta marchează sfîrșitul celei mai lungi serii din creația lui Brîncuși, a „Sărutului”, la care a lucrat timp de 40 de ani, din 1907 și, din mărturisirile unor prieteni, semnifică tristețea sculptorului din cauza pierderii Bucovinei și a Basarabiei, de către România, în război.

În continuare conferențiara a prezentat mai multe imagini cu lucrări ale sculptorului, printre care și comenzile primite de la compatrioții săi. O lucrare importantă, a cărei copie se află la cimitirul „Dumbrava” din Buzău, este un monument funerar pentru un avocat, comandat de către soția acestuia, Eliza Popescu. În acea perioadă, 1909-1910, sculptorul depășise arta academică și ceruse libertatea de a realiza așa cum își dorea acel monument: „bustul avocatului, cu brațele tăiate, cu chipul simplificat, iar statuia soției impune o femeie îngenunchiată, așa cum și-a dorit aceasta, însă dezgolită, dar cu semnele sexuale disimulate, cu brațul stîng secționat, iar cel drept acoperă sînii, capul fiind aplecat”. „Statuia nu mai era o femeie nudă, care nu ar fi putut accepatată într-un cimitir, ci este o rugă”.

În încheiere, Doina Lemny a prezentat un filmuleț, „o prezentare pedagogică”, despre Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Tîrgu Jiu, care a fost propus pentru înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. „Acesta constituie bucuria cea mai mare pentru Brîncuși. «Acum sînt hotărît să viu în luna lui mai și nu vă pot spune cît de fericit aș fi să fac ceva la noi în țară. »”, a evocat Doina Lemny momentul. Clipul a fost filmat de aceasta, muzica e semnată de Enescu, comentat în franceză, cu subitrări în engleză și română, descriind tot procesul de creare a ansamblului, de ce a fost creat și de ce are această semnificație.

La final, publicul a pus mai multe întrebări invitatei despre viața lui Brîncuși: relația lui Brîncuși cu Maria Tănase, care nu a existat în realitate, numind-o „fake-news”. Conferențiara a spus că acesta din urmă a fost foarte respectuos cu femeile, spre deosebire de alți sculptori; dacă Brîncuși era într-adevăr amator al mămăligii – „el și-a construit un șemineu mare, unde făcea un ceaun plin cu mămăligă, iar toți prietenii lui se lădau că au fost invitați la o cină românească” și, nu în ultimul rînd, despre caligrafia acestuia, care era frumoasă, însă scria cu foarte multe greșeli în limba română.

După o scurtă perioadă de profesorat, Doina Lemny s-a dedicat activității de muzeograf și curator, la Muzeul de Artă din Iași. Și-a susținut doctoratul în istoria artei la Paris I, Sorbona, cu lucrarea „Mediul artistic și cultural în care a evoluat Constantin Brîncuși”. În prezent, este muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou, Paris. Este autoare a mai multor volume despre Brîncuşi, despre Lizica Codréano, Henri Gaudier-Brzeska, Antoine Pevsner.