Joi, 23 octombrie a.c., doctoranzii Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) au discutat despre standardele şi strategiile de cercetare ştiinţifică în România.

Cu începere de la ora 18:00, dezbaterea moderată de prof. univ. dr. Ticu Constantin a avut loc în Corpul D şi a fost completată de comentariile cadrelor didactice de la aceeaşi facultate. La întîlnire a fost prezent şi prof. univ. dr. Alois Gherguţ, prodecan al facultății.

Prima problemă abordată a fost tendinţa actuală a cercetărilor de a avea lucrările publicate în reviste ISI. „Sîntem conştienţi că trebuie să aplicăm la acest nivel, să acceptăm fonduri. Ne interesează cum putem face să ajungem mai aproape de aceste standarde”, a precizat prof. univ. dr. Ticu Constantin.

După ce au vorbit despre dinamică, participanţii la dezbatere au argumentat cauzele diminuării numărului de lucrări și teme de cercetare. „Trebuie să ai resurse financiare şi studii de impact ca să ajungi să publici în ISI. Nu există oportunităţile şi exerciţiul de a publica”, a specificat prof. univ. dr. Alois Gherguţ. În privinţa necesităţii publicării şi recunoaşterii în limba română a lucrărilor, acesta a subliniat că „un articol despre istoria României nu se citeşte în alte ţări”.

Spre final, doctoranzii prezenţi la discuţie au precizat dificultăţile pe care le au în realizarea studiilor. „Trebuie să fie un curs de iniţiere în cercetări. Nu cred că avem curajul să le trimitem”, a afirmat o doctorandă. „Strategia este să primeşti feedback de la mai multe surse”, a precizat prof. univ. dr. Ticu Constantin.

The Institute for Scientific Information (ISI) este o bază de date academică şi o platformă de cercetare, administrată de Thomson Reuters. Reţeaua permite cercetătorilor să găsească colaboratori şi să urmărească citarea propriilor articole. În România sînt circa 53 de reviste cotate ISI.

Sursă foto: www.tum.de