Medicii care lucreaza in domeniile oncologie, radioterapie, ginecologie, chirurgie generala si anatomie patologica se pot inscrie la cursul postuniversitar „Mamografia: indicatii, screening, diagnostic” organizat de Facultatea de Medicina a Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” Iasi. Cursul va avea loc in perioada 18 – 30 martie, la Clinica Radiologica din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iasi. Pretul acestui curs este de 85 de lei pentru rezidenti si 150 de lei pentru specialisti.
„Mamografia este o examinare radiologica a sanului cu ajutorul unui echipament special care poate detecta cancerul la san. Este o metoda folosita pentru femeile cu varsta de peste 40 de ani care au risc crescut de a face cancer la san. In cadrul cursului vom pune accent pe modul de realizare a radiografiei, riscuri, pregatirea pacientei si modul in care se pune diagnosticul. Cursantii vor invata cum trebuie sa procedeze si tot ce tine de aceasta expertiza”, a declarat sef de lucrari dr. Irina Jari, coordonatorul cursului.
Dosarul de inscriere trebuie sa contina fisa de inscriere tipizata, chitanta sau copie a ordinului de plata cu care s-a achitat cursul, copie dupa diploma de licenta, copie dupa actul de identitate si doua fotografii de tip 4/3.
Ramona Tataru
Niciun comentariu