Institutul de Arheologie al Academiei Române filiala Iași organizează, în perioada 21-23 octombrie, Conferința Națională „Arheologie în pandemie. Rezultate ale cercetărilor arheologice recente din România și Republica Moldova”. Festivitatea de deschidere va avea loc la data de 21 octombrie, ora 10:00, în Aula Academiei. Evenimentul face parte din seria de manifestări dedicate celei de-a 36-a ediții a Zilelor Academice Ieșene.

La această conferință vor participa cercetători din peste 25 de instituții de învățămînt superior, institute ale Academiei Române, dar și unități muzeale județene, printre care Institutul de Arheologie „Vasile Pîrvan” din București, Institutul de Cercetări Muzeale din Tulcea, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Stat din Republica Moldova,  și Muzeul Național de Istorie al României din București.

„Urmărim să aducem la cunoștință publicului rezultatele cercetărilor arheologice din ultimile două campanii desfășurate în perioada 2020-2021. Vom discuta despre toate etapele istorice care se pretează la o cercetare arheologică – de la perioada preistorică, paleolitic, pînă la perioada medievală tîrzie. Cel mai important moment al conferinței va fi prezentarea descoperirilor efectuate la situl arheologic Ibida, din județul Tulcea, un sit valoros pentru institutul nostru”, a declarat cercetătorul Dan Aparaschivei,
organizator al conferinței.

Lucrările prezentate și discutate în cadrul conferinței vor fi publicate sub forma unui volum monografic, ce va fi cuprins în seria Varia Archaeologica.

Conferința Națională de Arheologie se organizează anual, în cadrul Zilelor Academice Ieșene, iar 2021 marchează cea de-a 11-a ediție. În anul 2020 evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei.

Filiala Iași a Academiei Române desfășoară, în fiecare an, o serie de manifestări științifice la care iau parte toate institutele și centrele de cercetări afiliate acesteia. Acest eveniment poartă denumirea de Zilele Academice Ieșene și implică conferințe, simpozioane, expoziții și lansări de carte.

Sursă foto: www. acadiasi.org