(STIINTIFIC, 9.00) FIZICA – TEHNOLOGIE – CONFERINTA/ Conferinta Nationala pe tema tehnologiei educationale moderne la Facultatea de Fizica.

(CUZANET, Iasi, 12 mai) – Cea de-a 39-a editie a Conferintei Nationale "Fizica si Tehnologiile Educationale Moderne" organizata de Facultatea de Fizica a Universitatii "Al. Ioan Cuza" (UAIC) Iasi, va debuta sambata, 15 mai a.c., incepand cu ora 10.00. Prima parte a conferintei va avea loc in Aula "Mihai Eminescu", unde participantii isi vor sustine public lucrarile.  La ora 11.00, auditoriul va merge in Sala Mediatec, unde se va desfasura inca o sesiune de lucrari, urmata de finala concursului de fizica "Magic Phi". Evenimentul se va incheia cu o sesiune de postere in Sala Pasilor Pierduti intre orele 16.20 si 18.00.

"La celelalte editii, erau prezentate in jur de 75 de lucrari, insa, anul acesta sunt in total 109 lucrari, dintre care 60 apartin studentilor si masteranzilor de la Facultatea de Fizica", a declarat prof. univ. dr. Ovidiu Caltun, organizatorul conferintei. Lucrarile celor selectati au fost trimise pe data de 10 mai a.c. impreuna cu taxa de participare in valoare de 100 Ron.

La aceasta conferinta vor fi prezenti si elevi de la Liceul "Mihai Eminescu" din Botosani, de la Grupul Scolar Cluj, din Suceava, Buzau si Craiova. Prima editie a conferintei, care avea titlul: "Mijloace de invatamant de conceptie proprie", a avut loc in anul 1971 de Facultatea de Fizica a UAIC, urmand ca in 1996, aceasta sa-si schimbe titulatura in cea actuala si sa devina o conferinta nationala cu participare internationala./ Ana-Maria Pascariu