Departamentul de Cercetare și Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează vineri, 8 decembrie 2017, a V-a ediție a conferinței internaționale de științe politice „Dezvoltare internațională și democratizare”. La eveniment pot participa atît studenți și cadre didactice din mediul universitar, cît și alte persoane interesate de subiectele, intrarea fiind liberă.

În deschidere, începînd cu ora 10.00, în Sala Senat a UAIC, prof. univ. dr. Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, va ține o prelegere cu tema „Între democratizare și depolarizare. Reflecții despre criza democrației.”

Conferința va fi organizată pe zece paneluri, iar temele și lucrările din cadrul acesteia vor pune în discuție rolul Uniunii Europene în raport cu alte organizații internaționale. Evenimentul se va desfășura pe întreaga perioadă a zilei de 8 decembrie, de la ora 10.00 pînă la orele 19.00.

La eveniment vor fi prezenți 60 de cadre didactice universitare, specialiști în diverse domenii, doctoranzi, masteranzi și studenți atît din România, cît și din Italia, Ucraina, Republica Moldova, Turcia și Azerbaidjan și vor fi dezbătute aproximativ 60 de lucrări ce vizează problematici particulare, de la crizele din Uniunea Europeană pînă la drepturile omului.

„Conferința vorbește despre democratizare și consolidarea democrațiilor, mod în care arată multe state din întreaga lume. În același timp, va dezvolta și un subiect mai puțin cunoscut, cel legat de dezvoltarea internațională, un concept care înseamnă ajutorarea statelor prin programe internaționale. Principalul beneficiar al programelor de dezvoltare ale României este chiar Republica Moldova”, a declarat Alexandru Muraru, coordonator proiect conferință.

Conform organizatorilor, există posibilitatea ca lucrările prezentate în cadrul conferinței să fie editate într-unul sau mai multe volume. Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici.

Sursă foto: iasi4u.ro