In perioada 16-18 noiembrie a.c., lect. univ. dr. Arheolog Traian Aldea va sustine trei sedinte de seminar sub titlul „Orizont peste Generatii”. Acestea se vor desfasura in fiecare zi in Aula Bibliotecii Centrale „Mihai Eminescu” din Iasi, incepand cu ora 19.00 si vor fi organizate de asociatia studenteasca AMiCUS. Cu prilejul intalnirilor, lectorul va vorbi despre cum se cum se fac resimtite umbrele antichitatii peste generatia actuala, despre amprenta unei noi ere si despre impartirea istoriei in doua epoci.
„Fiind pasionat de istorie si arheologie, l-a auzit intr-o alta conferinta pe domnul profesor si ne-a spus ca acesta detine niste informatii de mare valoare. Ne-am interesat putin despre activitatea dumnealui si am hotarat sa-l aducem si in atentia publicului iesean. Tema a fost propusa de invitatul nostru.Ne asteptam sa vina si profesori universitari, studenti de la facultatea de istorie, dar si oameni care au intrebari cu privire la subiectele care vor fi discutate”, a declarat Cosmin Vararu, reprezentant al sectiei de Relatii Publice (PR) din cadrul Asociatiei AMiCUS.
Lect. univ. dr. Traian Aldea este profesor de arheologie la Institutul Teologic Adventist din comuna Cernica, judetul Ilfov. El a participat de-a lungul timpului la diferite cercetari arheologice pe teritoriul Israelului si a publicat articole din domeniu precum „Cezareea – poarta maritima a Palestinei”, „Nazaret-satul lui Iisus” in cadrul revistei oficiale a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Romania, Curierul Adventist.
Madalina Fintinariu
Niciun comentariu