(STIINTIFIC, 14.00) POLITEHNICA – CHIMIE – ANIVERSARE / Chimistii se pregatesc de aniversarea Zilelor Facultatii de Inginerie Chimica si Protectia Mediului.
(CUZANET, Iasi, 15 octombrie) – Aproximativ 200 de studenti de la Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului (Universitatea Tehnica “Gh. Ascahi” – UTI) s-au inscris cu o lucrare stiintifica pentru a participa la Simpozionul care aniverseaza, luna viitoare, zilele facultatii.
Intitulata “Noi frontiere in inginerie chimica”, manifestarea a ajuns la cea de-a sasea editie si va avea loc in perioada 18-20 noiembrie a.c., organizatori fiind Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului, in colaborare cu Scoala Doctorala a Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi si Asociatia Absolventilor Facultatii de Chimie Industriala.
Inscrierile s-au incheiat duminica, 11 octombrie a.c., iar in perioada urmatoare, pina pe 1 noiembrie a.c., vor fi anuntati cei ale caror lucrari au fost acceptate pentru participare si susitinere. Lucrarile in extenso acceptate de Comitetul Stiintific vor fi redactate conform Modelului Buletinului I.P.Iasi, Sectiunea Chimie si Inginerie Chimica si vor fi transmise pina la data de 1 noiembrie a.c. membrilor secretariatului responsabili cu sectiunea respectiva. Taxa de participare este de 70 lei si include materialele conferintei si pauzele de cafea. Lucrarile studentilor vor fi publicate in doua numere speciale ale Buletinului IPI – sectiunea Chimie si Inginerie Chimica, corespunzind numerelor 1 si 2 din 2010, care vor fi tiparite in avans cu ocazia simpozionului. Lucrarile simpozionului, lucrarile conferintei si comunicarile prezentate de autori se axeaza pe urmatoarele sectiuni: provocari in sinteza chimica si cataliza, procese si tehnologii inovative, materiale avansate, bioprocese, biotehnologii, biomateriale, progrese in caracterizarea materialelor si managementul mediului, dezvoltare durabila. / Adina Bogiu
Niciun comentariu