(CUZANET,  8.00) UMF – FARMACIE – SERI DE FILM/ Campanie de strangere de fonduri pentru casele  de copii iesene la Facultatea de Farmacie.

(LIFE,  Iasi, 15 noiembrie) Joi, 18 noiembrie a.c., incepand cu ora 19.30, in Amfiteatrul Cotrau al Universitatii de Medicina  si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi (UMF) se va desfasura proiectul "Serile de film".  Evenimentul este organizat de Societatea Studentilor Farmacisti Iasi (SSFI) cu  scopul de a
strange fonduri pentru o casa de copii din judetul Iasi sau pentru  familiile cu probleme sociale.

“Aceste seri de film reprezinta un program  social si se face cu acte in regula la Directia Sociala a Copiilor sau la Casa  de ajutor. Filmul pe care urmeaza sa il proiectam saptamana aceasta inca nu s-a  decis, dar la intalnire poate participa oricine, de la toate facultatile, si nu  numai studentii. Saptamana
trecuta noi am pregatit 80 de bilete, insa au venit  aproximativ  50 de persoane, tinand cont ca au inceput partialele. Este o senzatie foarte frumoasa ca dimineata sa ai cursuri in acea sala, iar noaptea sa mananci popcorn si sa te uiti la filme”,  a  precizat Roxana Rotariu, secretarul  general al SSFI.

Pretul unui  bilet este de 6 lei, din care participantii vor primi popcorn si o doza mare de  suc, iar diferenta de aproximativ 3 lei se va dona catre o institutie sociala.

Serile de film au avut loc in fiecare joi,  incepand cu 28 octombrie a.c. . Proiectul se afla la a treia editie si se  desfasoara de doua ori pe an, toamna si primavara./ Andra Petrariu, Andreea  Marosac, Iulia Ciuhu