(LIFE, 12.00) STUDENTI – PROIECT – PIATA MUNCII – CONSILIERE / Proiectul "Locul meu pe piata muncii” se desfasoara la toate universitatile din Iasi.
(CUZANET, Iasi, 19 octombrie) – Ieri, 18 octombrie ac., expertii in orientare profesionala, ego-marketing si legislatia muncii din cadrul proiectului "Locul meu pe piata muncii" au demarat o actiune de cinci zile in campusurile universitare. Astfel, ieri s-au aflat in Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara "Ion Ionescu de la Brad" (USAMV). Astazi, 19 octombrie vor fi in Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" si in Universitatea "Petre Andrei", iar miercuri, 20 octombrie, vor ajunge la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi".
"Locul meu pe piata muncii" este un proiect menit sa asiste studentii in procesul de tranzitie de la viata universitara la viata profesionala. Proiectul este dedicat studentilor care isi doresc sa se angajeze mai usor si sa isi gaseasca un loc de munca potrivit cunostintelor, aptitudinilor, competentelor si talentelor individuale.
"Se desfasoara in zece centre universitare din toata tara, pana acum ne-am desfasurat activitatea in Pitesti, Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov si Constanta. Astazi si in urmatoarele doua zile suntem in Iasi, urmeaza Craiova si inca de doua ori in Bucuresti. Proiectul se adreseaza in exclusivitate studentilor, este un proiect de consiliere si orientare profesionala pe trei componente principale: autocunoastere, ego-marketing si legislatia muncii”, a declarat Eliza Pisica, expert in Informare si Comunicare.
Proiectul national se afla la a doua etapa de promovare si informare, prima desfasurandu-se in primavara, in lunile aprilie si mai. Pana in prezent au fost inscrisi si consiliati in jur de 16.000 de studenti , preconizand ca pana la finalul campaniei vor inregistra inca 15.000.
Proiectul “Locul meu pe piata muncii” este finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ( POSDRU ). Proiectul este implementat de Mercury 360 in parteneriat cu Inspectia Muncii Bucuresti, si Asociatia ProWomen din Iasi./ Cuzanet
Niciun comentariu