Liga Studenților Geografi și Geologi (LSGG) de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași desfășoară în perioada 22 noiembrie – 12 decembrie proiectul caritabil intitulat „Un student, o jucărie, un copil fericit!” (USOJUCF). Organizatorii își propun să ajute 150 de copii din satele Humosu și Berezlogi, Comuna Șirețel, județul Iași, cu vîrsta cuprinsă între 4 și 11 ani.
„Încercăm să aducem cît mai mult din spiritul și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Acest lucru îl vom realiza prin colectarea de donații bănești, dar și de obiecte precum haine, jucării. Din donațiile bănești vom achiziționa alimente specific sărbătorii de Crăciun, dar și obiecte și rechizite necesare pentru copii, la care aceștia nu pot avea acces în condiții normale. La sfîrșitul proiectului vom oferi toate acestea într-un cadru de spectacol”, a declarat Vladimir Vlad, președinte LSGG.
Voluntarii au organizat deja în cadrul proiectului evenimente de divertisment, precum beer pong, seară de film sau petrecere caritabilă, participanții fiind încurajați să doneze bani, jucării sau haine.
Pentru seara de miercuri, 5 decembrie, studenții au pregătit un număr de stand-up comedy care va avea loc în Gramps the PUB. În același local, sîmbătă, 8 decembrie, studenți ai Facultății de Geografie și Geologie vor cînta folk în cadrul serii de Geofolk. Intrarea la cele două evenimente este pe bază de donație.
Duminică, 9 decembrie, Vlăduț Paiu și Cornel Dumitriu, traineri ai Uniuni Studenților din România, vor ține un training de dezvoltare personală și socio-emoțională. Participarea la atelier costă 15 lei, bani care vor fi donați copiilor nevoiași.
Luni, 10 decembrie, vor fi scoase la licitație materiale lucrate de voluntari în cadrul unui atelier de confecționare.
De asemenea, la primul etaj al Facultății de Geografie și Geologie Iași este amplasat standul USOJUCF, unde studenții și profesorii sînt invitați să doneze pentru cei 150 de copii.
Miercuri, 12 decembrie, voluntarii LSGG împreună cu cei doi coordonatori, Christo Conuț și Larisa Roman, și sponsorii proiectului vor merge în cele două sate pentru a oferi cadourile copiilor.
Campania umanitară „Un student, o jucărie, un copil fericit” este un proiect inițiat și coordonat de LSGG începînd din anul 2007, aceasta fiind a 13-a ediție.
Sursă foto: LSGG Iași
Niciun comentariu