Luni, 24 octombrie 2016, studenţii din anul I de la Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), sînt aşteptaţi, începînd cu ora 20.00, în Amfiteatrul I.1, pentru preselecţiile la Balul Bobocilor de la Facultatea de Drept. Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor la Drept Iaşi (ASD), în parteneriat cu studenţii din anul al IV-lea de la Facultatea de Drept. Petrecerea va avea loc pe data de 8 noiembrie 2016, în Club Skye.

Criteriile prin care vor fi aleşi participanţii ţin de unicitate, originalitate şi de atitudinea bobocilor faţă de provocări: „Preselecţiile sînt un eveniment premergător. Bobocii vor fi aleşi pe baza aptitudinilor pe care le vor prezenta. Nu căutăm un stereotip anume. Originalitatea va fi punctată din plin. Un bal al bobocilor nu se poate desfăşura fără o poveste, iar atitudinea şi spontaneitatea vor fi un alt aspect care va conta în alegerea participanţilor. Juriul va fi format din studenţi organizatori, iar tema balului va fi aleasă împreună cu bobocii”, a declarat Georgiana Creţu, preşedintele ASD.

ASD organizează în fiecare an evenimente cu tematică socială destinate studenţilor. Balul Bobocilor este un proiect dedicat celor din anul I, prin care bobocii sînt încurajaţi să se integreze cît mai rapid în atmosfera studenţească.

Sursă foto: uniter.ro