Tinerii ieșeni pasionați de chitară sînt invitați să participe în perioada 20-21 noiembrie la Guitar Festival, eveniment cultural-artistic ajuns deja la a VIII-a ediție. Acesta cuprinde un recital de chitară clasică, unul de jazz și muzică ușoară, Concursul Național de Chitară Electrică și Gala Laureaților competiției, care va avea loc odată cu încheierea concursului, înaintea concertului ținut de Ansamblul de Jazz și Muzică Ușoară al Universității de Arte „George Enescu” din Iași (UAGE).
În prima zi a festivalului va fi susținut, începînd cu ora 19.00, în Sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților (CCS), un recital de chitară clasică de către trei tineri care au cîștigat premii și distincții la alte concursuri naționale și internaționale: Tudor Lăzăruc, premiant al ediției de anul trecut a competiției din cadrul festivalului; Horia Gabriel Găină, student al Facultății de Interpretare Muzicală a UAGE și Răzvan Lupu, de asemenea student la al Universității de Arte. Acesta a început să cînte la chitară de la vîrsta de 13 ani la Palatul Copiilor din Suceava. Odată cu trecerea timpului a mai concertat atît în orașul natal (Suceava), cît și în Iași.
„Am primit invitația cu o lună înainte chiar de la organizatorul festivalului, Petran Pavaliuc, iar faptul că sînt invitat să susțin un recital reprezintă o onoare pentru mine, am întotdeauna bucuria de a lăsa publicul să savureze frumusețea chitarei clasice” , a declarat Răzvan Lupu.
Concursul de Chitară Electrică va avea loc în Dublin Pub, sîmbătă, 21 noiembrie între orele 13.00-15.00, intrarea fiind liberă. Cei care doresc să participe trebuie să aibă vîrsta cuprinsă între 10 și 19 ani și să completeze o fișă de înscriere pînă pe 15 noiembrie. De asemenea, ei trebuie să cunoască și cîteva dintre tehnicile de bază folosite de chitariști: acorduri, game, progresii și moduri. Premiile oferite de organizatori sînt în bani, cea mai mare sumă fiind de 600 lei.
Iași Guitar Festival este organizat de CCS și de Asociația Moldavia.
de Oana UNGUREANU
Niciun comentariu