Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni (ASII) de la Facultatea de Informatică Iași (FII) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează pe 5 noiembrie a.c ediția 2014 a Balului Bobocilor. Evenimentul va avea loc în clubul Zona Partyspace (Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, nr. 14, etajul al doilea) începînd cu ora 21.00. Anul acesta invitați speciali sînt cei de la ROA (Rise of Artificial) care vor susține un concert.
„Și anul acesta Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni organizează Balul Bobocilor pentru studenții de la Facultatea de Informatică Iași. Coordonatorul a fost votat încă din luna mai de către membrii ASII, iar cei zece boboci se pregătesc de bal de aproape o lună. Hotărîrea coordonatorului, Radu, a fost să aducă trupa ROA pentru a concerta la finalul balului, în ideea de a a trage cît mai mult public și a dovedi, din nou, că studenții informaticieni știu să se și distreze. Sînt sigur că va fi un bal reușit, ca toate balurile noastre din ultimii ani și așteptăm cît mai multă lume să se distreze alături de noi”, a declarat Radu Iordăchioaia, student în anul al III-lea la FII, coordonator al Departamentului IT în cadrul ASII.
La bal vor participa cinci perechi de studenți care se vor întrece în trei probe pentru titlul de Miss&Mister: prezentare, creație și dans. Celelalte perechi vor primi și ele de asemenea premii. Biletele mai pot fi achiziționate din holul Facultății de Informatică, din magazinul Uman Iași din Iulius Mall la prețul de 20 de lei sau miercuri la intrare în club pentru prețul de 25 de lei. Biletul include și un voucher de două ore la Starnet.
Rezervările se pot face la numărul de telefon al coordonatorului Radu Stoica: 0752 170 528. Cu această ocazie s-a organizat și un concurs pe Facebook pentru două invitații gratis. Pentru a fi înscriși în concurs, doritorii trebuie să intre pe pagina de Facebook 123iasi și să dea share public postării respective și tag persoanei cu care doresc să meargă. Cîștigătorii vor fi aleși miercuri la ora 12.00.
Juriul va fi format din cinci persoane: doi profesori de la Facultatea de Informatică Iași, doi sponsori și organizatorul ediției anterioare a balului.
Niciun comentariu