Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional al Educației (FIE), organizat de către Primăria Municipiului Iași, are loc anul acesta în perioada mai – iunie în Iași.
Ediția 2018 a FIE celebrează anul Centenarului Marii Unirii prin 100 de evenimente educative, culturale, sportive și de divertisment. Multe dintre acestea nu sînt evenimente organizate propriu-zis în cadrul FIE, însă i-au fost asociate în anul Centenarului: Noaptea Muzeelor, Târgul de carte LIBREX, Crosul pentru Școli, Swimathon, festivaluri precum Rock’n’Iaşi, Șotron, Hangariada, „Grigore Vieru” etc. „Evenimentele marca FIE sau incluse în festival au rolul de a atrage categorii diverse de public care să se bucure de emoția transmisă de artiști, de știința împărtășită de specialiști sau de performanțele realizate de sportivi”, a declarat Mihai Chirica, primarul Iașului.
Concertele în aer liber au început cu Concertul Folcloric al Ansamblului Academic Național de Dansuri Populare „Joc” din Republica Moldova (joi, 17 mai), Concertul FIE susținut de trupele Celelalte Cuvinte, Vița de Vie, Cargo (vineri, 18 mai, după Marșul Absolvenților), Concert FIE Clasic susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași și Corul „Gavriil Musicescu” (sâmbătă, 19 mai), Concert FIE Junior susținut de Corul Angeli Junior și Corul Junior al Operei Naţionale Române Iaşi (duminică, 20 mai).
FIE cuprinde 75 de evenimente organizate în parteneriat cu cele cinci universităț de stat ieșene (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”): concursuri studențești, conferințe internaționale, concerte, spectacole de teatru, expoziție etc. Și mediul educațional preuniversitar este implicat în FIE, printr-un parteneriat al Primăriei Municipiului Iași cu Inspectoratul Școlar Județean, Palatul Copiilor Iași, Școala Gimnazială „Ion Creangă” și Școala Gimnazială „Ion Ghica”.
În FIE sînt ancorate și instituțiile de cultură din Iași: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (care găzduiește, în perioada 15 mai – 30 iunie 2018, expoziția „Marea Unire: mărturii documentare”), Complexul Naţional Muzeal Moldova, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Muzeul Municipal Iaşi, Muzeul Unirii Iaşi, Filarmonica Iaşi, Ateneul Tătărași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Casa de Cultură a Studenților din Iași etc. De asemenea, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Federația Română de Gimnastică, Aeroclubul „Alexandru Matei” Iași și asociații precum Civica, Feed Back, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași.
FIE va continua la Iași pînă la sfârșitul lunii iunie. Weekendul trecut a avut loc festivalul Hangariada – festival de artă și zbor, desfărșurat pe Aerodormul „Alexandru Matei” din Iași și aflat la a opta ediție. Participanții au urmărit spectacole aviatice, au sărit cu parașuta și au participat la concerte și alte activități în aer liber.
Programul complet al evenimentelor organizate în cadrul FIE poate fi consultat pe site-ul festivalului.
Sursă foto: Facebook Festivalul Internațional al Educației
Niciun comentariu