În perioada 9-11 octombrie a.c., Casa de Cultură a Studenților din Iași găzduiește Festivalul „Trandafir de la Moldova”, care a ajuns la cea de-a XLVI-a ediție.
Joi, 9 octombrie, la ora 18.oo, a avut loc spectacolul tinerilor interpeți, interpretînd Ansamblul „Doina Carpaților” și alți soliști invitați, precum Laura Lavric, Călin Brăteanu, Ștefan Pintilie, Claudia Martinică și Constantin Bahrin.
Vineri, 10 octombrie, la ora 18.oo, în cea de-a doua zi a Festivalului folcloric, au interpretat ansamblurile invitate din țară și de peste hotare: Bistrița, Botoșani, Cluj-Napoca, Iași, Mureș, Suceava, Georgia (Tbilisi), Republica Moldova (Chișinău, Bălți, Rezina), Serbia (Vladimirovăț), Ucraina (Cernăuți).
Ansamblul „Haiducii” din Rezina, Republica Moldova, participă pentru prima dată la Festivalul „Trandafir de la Moldova”. „Motivul pentru care am acceptat participarea la acest eveniment este dragostea față de tradiții, muzică, dans popular, în fond e dorința de a păstra valorile perene ale neamului, iar experiența pe care o vom acumula ne va ajuta să ne îmbogățim repertoriul”, a susținut Angela Racușev, șef Secție Cultură din Rezina.
Sîmbătă, 11 octombrie, a avut loc de la ora 10.00 Parada portului popular, iar de la ora 11.00 programul se va încheia cu spectacolul de gală al Festivalului, la care vor evolua toate ansamblurile invitate.
„Festivalul folcloric este organizat cu un scop foarte exact, cu un scop care trebuie să-l aibă toți românii, și anume cel de a promova tradițiile populare românești. La această ediție avem invitați din străinătate, mulți români de peste hotare, ceea ce ne determină să spunem că am pus piatra de temelie a unui festival internațional de folclor. Sperăm că la ediția următoare să avem mai mulți participanți de peste hotare și atunci să putem intra și noi în circuitul marilor festivaluri internaționale”, a declarat Andrei Ardeleanu, directorul Centrului Județean pentru Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale din Iași.
Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale din Iași, susținut de Consiliul Județean Iași și în parteneriat cu Primăria Iași.
Niciun comentariu