Asociaţia Excelenţă pe Portativ organizează în perioada 18 – 19 noiembrie 2016 cea de-a IX-a ediţie a Iaşi Guitar Festival, în incinta Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) şi în Sala Vasile Pogor a Primăriei Municipiului Iaşi.

Evenimentul va debuta vineri, 18 noiembrie, cu un masterclass de chitară electrică, Guitar blues harmony, susţinut de Iarina Copuzaru şi Andrei Roşulescu, începînd cu ora 16.00. Iar la ora 18.30, în aceeaşi zi, se va desfăşura un recital de chitară clasică susţinut de maestrul Maxim Belciug, în Sala Vasile Pogor a Primăriei Municipiului Iași. În cadrul recitalului vor cînta, de asemenea, Răzvan Lupu şi Eugen Toboș din Suceava, coordonaţi de prof. univ. dr. Daniel Dragomirescu, Alexandru Ciobanu din Botoșani şi Dan Alexandru Arhire din Iaşi, care îşi va lansa teza de doctorat intitulată „Ipostaze chitaristice în creația lui Joaqin Rodrigo”.

„Iaşi Guitar Festival este un eveniment unic în ţară, un eveniment naţional la care participă persoane remarcabile din domeniul muzical din toată ţara. Scopul acestui festival este de a reuni stilurile muzicale, de a reuni, totodată, tinerii chitarişti şi de a le oferi ocazia unor competiţii, unor concursuri care să fie evaluaţi la adevărata lor valoare de către oameni profesionişti în acest domeniu şi cu o bogată experienţă”, a declarat Nicoleta Bunduc, PR executiv în cadrul Asociaţiei Excelenţă pe Portativ.

În cea de-a doua zi, sîmbătă, va avea loc concursul de Chitară Electrică, începînd cu ora 14.00, în Sala Gaudeamus a CCS. Acesta va fi evaluat de specialişti din domeniu, precum Andrei Roșulescu din Cluj, Nicu Patoi din București, Daniel Dragomirescu din Suceava, Dan Spînu și Petran Paveliuc din Iași.

Tot pe 19 noiembrie, în sala Foaier a CCS, la ora 17.00, se va desfăşura un atelier de prezentare YAMAHA susţinut de chitaristul Nicu Patoi din Bucureşti. Participanții vor putea testa instrumente muzicale YAMAHA, chitări electrice şi bass, amplificatoare şi procesoare de sunet. Iar de la ora 18.00, va avea loc un concert al Orchestrei de Jazz și Muzică Ușoară a Universității Naţionale de Arte „George Enescu” Iași (UNAGE), coordonată de lect. univ. dr. Dan Spînu. Concertul FICS Jazz & Pop Orchestra va fi deschis de Andrei Ipate, cîștigătorul Concursului de chitară electrică ediția a VIII-a a „Iaşi Guitar Festival”, cu un recital de chitară, urmat de Gala Laureaților Concursului de chitară electrică, ediția a IX-a.

„Festivalul se adresează tinerilor, elevilor, profesorilor şi persoanelor pasionate de acest gen muzical. Chitara nu este un instrument foarte promovat la noi în ţară, din păcate, şi încercăm să o punem în valoare prin asemenea activităţi”, a completat Nicoleta Bunduc, PR executiv în cadrul Asociaţiei Excelenţă pe Portativ.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Excelenţă pe Portativ în parteneriat cu CCS Iaşi şi Ministerul Tineretului şi Sportului. „IAȘI Guitar Festival” este un eveniment de tip cultural-artistic care tinde să devină un brand cultural–artistic bine definit al Iaşului.

Sursă foto: maximbelciug.ro