Două studente de la Facultatea de Textile şi Pielărie din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIAȘI) se află printre cei 16 finaliști ai concursului Inside Fashion Gala, organizat de compania YKK România.

„Scopul acestui concurs este acela de a sprijini exprimarea competenţelor artistice ale studenţilor. Dincolo de competiţie, scopul final al evenimentului este acela de a crea o interfaţă între viziunea artistică a studentului şi realităţile din producţie. Costumul popular românesc este mai actual ca oricînd, iar reinventarea lui cu fermoare ni s-a părut mai mult decît o simplă provocare pentru talentul tinerilor pe care îi vrem în această competiţie”, a declarat Mihaela Pavel, reprezentant YKK România.

Pentru a participa, studenţii interesaţi au fost nevoiţi să realizeze o schiţă pe tema ediţiei de anul acesta şi să o înscrie în concurs. Înscrierile s-au făcut exclusiv online, pe site-ul oficial al concursului, prin completarea unui formular și încărcarea schiței în format digital.

„Am aflat de concurs prin intermediul colegilor mai mari şi al profesorilor, care ne-au îndemnat sa participăm. Tema a fost, într-adevar, o provocare, m-a făcut puţin să mă îndoiesc de mine însămi, dar mi-am pus rotiţele în mişcare şi a ieşit o idee. Mintea mea nu e una artistică, ci mai degrabă inginerească. Astfel, în tema propusă am încercat să găsesc ceva în plus pe lîngă frumuseţea costumului tradiţional”, a declarat Georgiana Vartic, studentă la Facultatea de Textile şi Pielărie din cadrul TUIAȘI, unul dintre finaliştii concursului Inside Fashion Gala.

În continuare, cei 16 finalişti vor transforma schiţa proiectului în produs şi îl vor preda profesorului coordonator. În urma unei ultime selecţionări, cele trei persoane care vor fi alese vor fi premiate la Gala „Inside Fashion”, care va avea loc în data de 5 mai a.c., la Bucureşti.

„La toţi participanţii am văzut idei foarte stralucite, iar schiţele foarte frumoase, la nivel de desen artistic, nici nu le pot compara cu ale mele. Dar probabil juriul a văzut ce am vazut şi eu atunci cînd mi-am desenat ideea în cap, iar asta mă motiveaza şi mai tare să dau tot ce-i mai bun”, a adăugat Georgiana Vartic.

În perioada 23 februarie – 5 mai a.c., compania YKK România organizează concursul Inside Fashion 2015. Aflat la a doua ediţie, acesta este adresat studenţilor din anul I sau al II-lea de studiu de la facultăţile de Design, Artă decorativă sau Textile. Tema ediţiei de anul acesta este „Costumul popular românesc reinventat cu fermoare”.

Sursă foto: pad1.whstatic.com