(LIFE, 15.00) QWAN KI DO – AUTOAPARARE – CURSURI / Au inceput cursurile gratuite de QWAN KI DO la Facultatea de Educatie Fizica si Sport.
(CUZANET, Iasi, 7 octombrie) – Clubul Sportiv al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC), in parteneriat cu Federatia Romana de Arte Martiale (FRAM) si Departamentul de QWAN KI DO, organizeaza cursuri de autoaparare la Facultatea de Educatie Fizica si Sport (FEFS). Aceste cursuri presupun programe de antrenament care vor avea loc de trei ori pe saptamana pe durata lunilor octombrie, noiembrie si decembrie a.c, dupa urmatorul program: luni intre orele 18.30 – 20.00, miercuri si vineri de la 19.30 pana la ora 21.00.
"La acest plan de activitate poate participa oricine, indiferent de varsta. Este adevarat ca majoritatea sunt studenti sau absolventi FEFS, dar nu este necesar un anumit nivel de pregatire fizica. Deocamdata avem 6 incepatori, insa programul se adreseaza si celor care au reusit cu ani in urma sa dobandeasca simtul practicii artei martiale si il vor exercita pe tot parcursul vietii", a declarat instructorul, lect. dr. Adrian Cojocariu.
Alaturi de acesta, pregatirea participantilor va fi coordonata de instructorul Florin Obreja. Tehnicile de autoaparare vor avea loc in sala S3 FEFS. / Ana-Maria Pascariu
Niciun comentariu