Conducerea Facultăţii de Fizică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a iniţiat un concurs de design de tricouri pentru studenţii facultății.

Cei care doresc să participe trebuie să realizeze un design de tricou personalizat în care care să combine un simbol local cu o noţiune de fizică. Proiectele pot fi realizate în orice program de grafică, iar autorii pot folosi dimensiunile, culorile şi formele pe care le doresc.

Schiţele trebuie trimise pînă pe 7 decembrie a.c. pe adresa cristian.enachescu@gmail.com. Tricourile vor fi purtate de studenţi cu ocazia diferitelor manifestări ale facultăţii (de exemplu, Ziua Porţilor Deschise).

„Fiind tricouri pe care le poartă studenţii, atunci este bine să fie un design pe care îl realizează chiar ei, pentru că ştiu ce ar vrea să poarte, cum să arate. Ideea este să încercăm să îi implicăm pe studenţi în toate acţiunile facultăţii. Studenţii vor purta aceste tricouri de Ziua Pămîntului, eveniment la care am fost invitaţi de Primărie şi la alte acţiuni de popularizare prin licee”, a declarat conf. univ. dr. Cristian Enăchescu, prodecanul Facultăţii de Fizică.

Cele mai bune şi originale proiecte vor fi premiate de Societatea Absolvenţilor de Fizică SOPHYS în cadrul unei festivităţi ce va avea loc în luna decembrie.

Sursă foto: tricou-personalizat.ro