(LIFE, 12.00) FILARMONICA – CONCERT – 150 DE ANI DE INVATAMANT ARTISTIC IESEAN / Concert aniversat la Filarmonica: 150 de ani de invatamint artistic iesean.

(CUZANET, Iasi, 19 ianuarie) – Sala de Concerte a Filarmonicii de Stat “Moldova” Iasi va gazdui miine, 20 ianuarie a.c., de la ora 19.00, un concert aniversar sustinut de Orchestra Universitatii de Arte „George Enescu”(UAGE), formata din cadre didactice ale institutiei. Concertul face parte din seria de manifestari dedicate celor 150 de ani de invatamant artistic iesean:  “Tot anul acesta (2010) este an jubiliar, pentru ca universitatea noastra a fost infiintata in 1860. Se implinesc deci 150 de existenta. Toate manifestarile, recitalurile, spectacolele de anul acesta sunt jubiliare, sarbatoresc cei 150 de ani de invatamant artistic. O sa fie niste manifestari festive, mai deosebite mai tarziu. Deocamdata nu avem detaliile puse la punct”, a spus  Florin Luchian, secretar artistic si de cercetare la UAGE.

La vioara va canta solistul Anton Diaconu, la violoncel Liliana Bisoc, la oboi Marius Miu, iar la fagot, Dumitru Iosub. Orchestra va fi dirajata de Petronius Negrescu.

In cadrul programului se vor interpreta lucrarile: Uvertura, Forta Destinului, de Giuseppe Verdi, Simfonia concertanta pentru oboi, fagot, violina si violoncel in si bemol major, de Joseph Haydn si Simfonia a V-a, de Piotr Ilici Ceaikovski.

Evenimentul va fi prezentat de Stefania Porumb. Intrarea este libera. / Catalina Caragea