Azi după-amiază, într-unul dintre corpurile Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Inginerie a Mediului din cadrul Universității Tehnice ”Ghe. Asachi” din Iași (UTI) a fost găsit trupul neînsuflețit al profesorului Ioan Crăciun. Acesta a fost descoperit de un coleg, spînzurat de balustrada scărilor de lîngă laboratorul în care lucra. Imediat după semnalarea incidentului, la fața locului au sosit echipaje ale Poliției și Ambulanței.

„Nu se cunoștea ca el să aibă probleme grave, care să-l determine să recurgă la acest gest. Știm cu toții că nu avea probleme cu studenții, nici cu colegii, era o fire introvertită. A fost operat de colon, a făcut analize, dar nimeni nu știe rezultatul lor. Am discutat cu polițiștii, aceștia nu au găsit niciun bilet de adio la fața locului, prin care el să-și fi luat rămas bun”, a declarat Florian Stătescu, decanul Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului.

Ioan Crăciun avea 47 de ani, era cadru didactic universitar de peste 20 de ani și ocupa funcția de director al Departamentului de Amenajări și Construcții Hidrotehnice din cadrul Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului a UTI. De curînd obținuse titlul de profesor universitar.

Inspectoratul de Poliție Județean Iași a deschis o anchetă pentru stabili cu exactitate cauzele morții.

de Romina HAMZEU
de Andrei GUȚANU

Sursă foto: www.adevarul.ro