(LIFE, 13.00) ARHITECTURA – BALUL BOBOCILOR – HOLLYWOOD RED CARPET / Asociatia Studentilor de la Arhitectura organizeaza Balul Bobocilor in stilul Hollywood-ului.
(CUZANET, Iasi, 19 noiembrie) – Asociatia Studentilor Arhitecti (ASAI) de la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iasi organizeaza miercuri, 24 noiembrie, Balul Bobocilor pentru studentii din anul I. Acesta va avea loc in Club Dublin, incepand cu ora 20.00.
La bal vor fi concursuri interactive pentru public, iar participantii vor avea de indeplinit trei probe. "Nu alegem Miss si Mister. Tema balului va fi Hollywood Red Carpet, vom face in asa fel incat sa dam premii la toata lumea prezenta", a declarat Costin Lazar, vicepresedinte ASAI. Acesta a mai adugat ca "prima proba o sa fie dansul perechilor pe trei melodii diferite, pe stiluri diferite: tango, vals si un dans modern; a doua proba, daca tot suntem pe la arhitectura, o sa avem o proba de creativitate pe tema balului, iar cea de-a treia proba, o sa fie un fel de botez al celor de anul I, surpriza. Premii o sa se dea mai mult pentru «cel mai …» si pentru «cea mai …»: cel mai frumos machiaj, cea mai frumoasa rochie, cel mai frumos personaj etc.".
Decorul si intrarea de la Balul Bobocilor o sa fie speciale. "Avem un carpet care o sa stea in fata la Dublin. O sa fie niste panouri undeva langa covorul rosu. De-a lungul covorului rosu o sa postam si sponsorii si profesorii. Toti invitatii o sa se opreasca acolo pentru poze. O sa avem si fotografi", a mai adaugat Costin Lazar.
Nu vor fi invitati speciali. "Nu avem invitati speciali, nu prea suntem comerciali", a conchis Costin Lazar. Pretul biletului va fi de 10 lei, iar la bal pot veni studenti, intr-un numar limitat, si de la alte facultati./ Loredana Dascalescu, Cristina – Elena Gireada
Niciun comentariu