Asociatia Tehnica de Formare Profesionala „TEACH ING” organizeaza vineri, 7 decembrie, a saptea editie a balului caritabil: „Un colind pentru un zambet”. Balul este organizat cu scopul de a strange fonduri pentru copiii din familiile defavorizate din judetul Iasi. Balul va avea loc in Club For Fun incepand cu ora 20.30. Pe parcursul balului vor fi concursuri precum: dans pe perechi, limbo, concurs de baut bere, karaoke, dans cu portocala, lant de haine sau concurs de recunoscut melodii.

„Cadourile vor fi oferite unui numar de 70 de copii cu varste intre 0 si 18 ani, ce provin din familii defavorizate. Aceasta lista este oferita de Directia Judeteana de Ajutor Social din Iasi. Editiile anterioare s-au desfasurat la fel ca si aceasta: in prima parte am contactat companii pentru a primi o sustinere din partea lor, apoi, in a doua parte, am organizat balul de caritate. Din sumele adunate si donatiile oferite, cumparam alimente, haine, jucarii pentru fiecare copil. In functie de varsta copilului, facem pachete potrivite lui. Acestea sunt impartite de catre noi, insotiti de asistentii sociali ai DJASI”, a precizat Arcana, Petru vicepresedintele acociatiei. Pretul unui bilet este de cinci lei si se pot achizitiona de la sediul TEACHING de la parterul caminului T11 (intrarea laterala), intre orele 20:00 si 22:00.

Mihaela Olariu