Asociația Studenților Francofoni din Iaşi (ASFI) va organiza luni, 5 decembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași un concert caritabil ce face parte din proiectul „Arată că-ți pasă!”. Concertul va fi susținut de corurile „Axios”, „Floralia”, „Dorulețul”, „Ceata de Mediciniști” și „Cucuzel”.
Scopul acțiunii este strîngerea de cărți pentru construirea unei biblioteci la Centrul de Primire în Regim de Urgență Iași și Copiii Străzii Iași. Intrarea la concert va fi gratuită, însă participanții vor putea face o donație.

„Anul acesta ne-am propus să facem o investiție de viitor, mai exact să ajutăm la construirea unui viitor mai bun pentru copii din Centrul de Primire în Regim de Urgență și Copiii Străzii Iași. Vrem să îi ajutăm cu cărțile necesare pentru școală, dar și cu alte cărți care ar putea avea un impact educațional asupra lor și să realizăm activități educative care să promoveze cititul și importanța acestuia. Dacă ne vom permite financiar, am dori să aducem cîteva îmbunătățiri și la nivel de infrastructură, să ajutăm centrul cu necesități urgente ale acestuia”, a declarat Ioana Gabriela Zapan, organizator.

În cadrul aceluiași proiect, ASFI va organiza un al doilea concert caritabil, joi, 8 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Acesta va fi susținut de corurile „Byzantion”, „Trysaghion”, „Mitropolit Iosif Naniescu”, Corul Colegiului „Sfîntul Nicolae” și Corul IHOS al Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iași. La sfîrșitul celui de-al doilea concert va avea loc o tombolă cu premii în valoare de 100 de lei. Biletele de intrare costă 4 lei și pot fi achiziționate de la voluntarii asociației și la intrarea în sala de concerte.

”Principalul scop al acestor concerte caritabile este oferirea unui cadru prielnic oamenilor de a se bucura, în preajma sărbătorilor, de colindele corurilor din Iași și de a ajuta persoanele mai puțin norocoase să aibă parte de un Crăciun mai fericit”, a subliniat Ioana Gabriela Zapan.

Proiectul „Arată că-ți pasă!” se afla la cea de a XI-a ediție. Pînă în anul 2012 se realiza un singur concert caritabil. Anul acesta, pe lîngă cele două concerte, ASFI va mai organiza și o seară de film, pe 12 decembrie, intrarea făcîndu-se pe baza unei donații de carte. De asemenea, pe 14 decembrie va avea loc „Bibliothèque d’hiver”, un bazar de cărți, reviste și viniluri, de unde participanții vor putea achiziționa o carte, banii urmînd să fie utilizați la îmbunătățirea condițiilor din Centru.

Sursă foto: www.asfi.ro