(LIFE, 09.00) ASCOR – FONDURI – COPII / Membrii ASCOR Iasi au inceput strangerea de fonduri si jucarii pentru copii defavorizati.
(CUZANET, Iasi, 27 noiembrie) – Ieri, 26 noiembrie a.c., incepand cu ora 18.00 membrii Asociatiei Studentilor Crestini Ortodocsi Romani (ASCOR), filiala Iasi au inceput strangerea de fonduri pentru copii defavorizati. Cu ocazia sarbatorilor de iarna, voluntarii ASCOR aduna bani si jucarii de la studentii din caminele din complexele Titu Maiorescu, Codrescu si Agronomie, pentru a le face cadouri copiilor din cateva centre de plasament.
„Deocamdata nu stim exact cand o sa mergem la copii, pentru ca acum suntem supusi unor analize medicale pentru a fi lasati in centre. Trebuie sa vedem cat de repede se rezolva aceasta problema. Daca nu o sa reusim sa intram, vom lasa doar cadourile pentru copii si nu vom mai face miniserbarea pe care ne-am propus-o” a mentionat Andra Catana, coordonatorul departamentului de Asistenta Sociala al ASCOR. Membri ASCOR si ceilalti voluntari care strang fonduri vor continua campania, saptamana viitoare, cand vor merge in caminele din Campusul „Tudor Vladimirescu”.
In fiecare an studentii din ASCOR Iasi merg cu diverse daruri, in preajma Craciunului, in centrele unde fac voluntariat: „Primaverii”, „C.A. Rosetti”, „Ion Holban”, „Gulliver”si „Sf. Andrei”. / Ioana Stoian
Niciun comentariu