Membrii Ligii Studenților Electroniști (LS ETC) din cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași (TUIAȘI) organizează vineri, 10 martie, în căminul T12, începînd cu ora 06.30, o acțiune ce are ca scop donarea de sînge către Centrul Regional de Transfuzii Sanguine.
„Organizăm acest tip de acțiune o dată la aproximativ șase luni, pentru că acesta este și unul dintre criteriile pentru viitori donatori. Dorim să facem un bine societății în care trăim, iar organizînd această donare la nivel de organizație putem atrage mai mulți posibili donatori”, a declarat Ioan – Alexandru Vicovanu, președintele LS ETC.
La această acțiune pot participa studenții TUIAȘI care se încadrează în cerințele minime de selecție privind persoanele care pot pentru dona sînge, respectiv cele cu greutatea mai mare de 60 de kilograme, care nu au suferit o intervenție chirurgicală în ultimele șase luni, persoane care nu au consumat alcool sau grăsimi în ultimele 24 de ore și care nu suferă de boli de piele, TBC, hepatită sau alte boli.
De asemenea, pentru a putea dona, studenții trebuie să se prezinte la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iași, avînd asupra lor cartea de identitate. Înaintea donării este necesar consumul de apă și alimente bogate în vitaminei, evitîndu-se consumul de cafeină.
Studenții donatori primesc scutire medicală de la facultate pentru ziua donării și beneficiază de bonuri de masă în valoare de 65 de RON, precum și de reducerea abonamentului pe mijloacele de transport în comun cu 50% pentru o lună.
LS ETC a fost inființată în anul 1991, de către studenții Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din Iași, membrii acesteia implicîndu-se frecvent în acțiuni cu scop caritabil.
Sursă foto:www.rador.ro
Niciun comentariu