Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a cîștigat un grant de la Comisia Europeană pentru proiectul intitulat „Identificarea metodelor bazate pe dovezi empirice pentru a combate în mod eficient discriminarea rromilor în climatul politic în schimbare al Europei”, desfășurat în perioada noiembrie 2018 – octombrie 202. Bugetul alocat este de 430.000 de euro, 80% din acești bani provenind de la Uniunea Europeană (UE).
Pe parcursul celor doi ani, cercetătorii implicați în proiect vor trebui să observe cum afectează discursul politic modul în care persoanele percep discriminarea față de rromi, să evalueze intervențiile anti-discriminare și să observe, de asemenea, intențiile sociale de acțiune față de aceste minorități. Rezultatele cercetărilor vor fi folosite pentru a atrage atenția asupra acestui subiect atît la nivel local, cît și la nivelul UE.
„Am mai lucrat acum aproximativ 10 ani pe niște proiecte orientate tot către combaterea discriminării rromilor, astfel încît am fost considerați parteneri cu experiență pentru a fi cuprinși în acest proiect. Bineînțeles că este o problematică mereu actuală și discriminarea se manifestă nu numai față de rromi, ci și față de alte minorități. Concluziile acestui proiect în privința mecanismului antidiscriminării pot fi generalizate și structurate într-o anumită măsură și la alte populații care au parte de același tratament din partea majorității”, a declarat conf. univ. dr. Mihaela Boza, responsabilul de proiect.
Echipa UAIC este formată din patru cadre didactice de la Departamentul de Psihologie al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, respectiv conf. univ. dr. Mihaela Boza, conf. univ. dr. Mihai Curelaru, director al departamentului, lect. univ. dr. Ana Maria Țepordei și asist. univ. dr. Emilia Alexandra Pascal.
Acest proiect de cercetare este realizat de un consorțiu alcătuit din cinci universități europene condus de Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta. Celelalte trei instituții de învățămînt sînt Universitatea din Limerick, Université Paris-Nanterre și Academia Slovacă de Ştiinţe.
Sursă foto: www.legalmarketing.ro
Niciun comentariu