Vineri, 20 noiembrie, de la ora 10.00, Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) și Esri România vor organiza cea de a VI-a ediție a evenimentului „GIS Day – Ziua Sistemelor Informatice Geografice”. Evenimentul va avea loc on-line, pe platforma Microsoft Teams. Vor fi prezenți prof. univ. dr. ing. Constantin Bofu, prodecanul Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului din cadrul TUIAȘI, Andreea Vasile GIS analist la Esri Romania și Andreea Guțu, GIS analist și trainer în cadrul aceleiași firme.
„Acest eveniment are ca grup țintă studenții, întrucît se dorește popularizarea în rîndul acestora a provocărilor ce vin din domeniul procesării BIG DATA și în special a Datelor Geospațiale. Viitorii absolvenți ai universităților tehnice trebuie să cunoască potențialul acestei tehnologii -GIS-ul – care se pare că va fi principalul instrument de analiză a fenomenelor cu evoluție spațială”, a declarat șef lucr. dr. ing. Loredana Crenganiș.
Ultima ediție a „GIS Day – Ziua Sistemelor Informatice Geografice” a avut loc în 22 noiembrie 2019 , în prezența prof. univ. dr. Florian Stătescu, decanul Facultății de Hidrotehnica, Geodezie si Ingineria Mediului, dar și a unor specialiști de la firme și instituții de stat interesate de acest domeniu.
Prima ediție a GIS Day în lume a fost organizată pe 19 noiembrie 1999, de National Geographic Society, Association of American Geographers (AAG) și Esri.
Sursă foto: culturainiasi.ro
Niciun comentariu