Luni, 9 mai, Institutul Francez din România la Iași, alături de Europe Direct Iași, Artipic, Fundația Emmaus Iași, Erasmus Student Network (ESN) și Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI) organizează evenimentul „Ziua Europei”.
Programul va începe la ora 10.00, cu un tur ghidat al orașului, sub genericul „Culori europene la Iași”, alături de lect. univ. dr. Mihai Bulai, prodecanul pentru programe de studii și relaţii internaţionale la Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universitǎţii „Alexandru Ioan Cuza”. Între orele 12.00-13.00, va avea loc atelierul de improvizație teatrală pe tema solidarității, coordonat de lector univ. dr. Dana Monah, în sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez din România la Iași. În aceeași sală, între 13.30-15.00, se va desfășura Atelierul „Europa, MAI aproape 9” – un atelier despre combaterea dezinformării, coordonat de Europe Direct Iași, destinat elevilor de liceu și studenților.
Între 16.00-17.00 vor avea loc atelierele „Solidaritate prin creativitate”, organizat de Artipic, în sala „Benjamin Fondane” și „Vremea poveștilor”, destinat copiilor între 4 și 8 ani, în Mediateca instituției. Va urma apoi Atelierul coordonat de Fundatia Emmaus Iași „Un Coup de Main d’Emmaüs-Solidaritate pentru Ucraina”, ce se va desfășura în sala „Benjamin Fondane”.
„De-a lungul acestor șase luni, Institutul Francez din România la Iași își organizeazǎ evenimentele culturale, educative, artistice în jurul a trei termeni cheie: relansare/putere/apartenenţǎ”, a declarat Muriel Augry-Merlino, directoarea Institutului Francez din România la Iași.
Un eveniment important este „Seara de film ucrainean”, organizatǎ de Erasmus Student Network (ESN), în sala „Benjamin Fondane”, în cadrul căreia se va difuza filmul „The Stronghold”, iar apoi va urma o discuție bazată pe intriga sa.
În continuare, în aceeași sală se va desfășura un atelier coordonat de ASFI, care va avea ca punct de plecare intervenţia asist. univ. dr Tudoriţa Grǎdinariu, de la Facultatea de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei, despre solidaritate.
Institutului Francez din România la Iași a fost inaugurat pe 19 aprilie 1991, în prezenţa preşedinţilor François Mitterrand şi Ion Iliescu şi a fost deschis oficial în decembrie 1992. Printre evenimentele susținute de Institut se enumeră FILIT, Festivalul filmului documentar DocEst, Festivalul de Teatru pentru Public Tânǎr, Întâlnirile poetice ale Institutului Francez din Iași, Zilele Memoriei Victimelor Holocaustului, Noaptea ideilor, Zilele Francofoniei, Festivalul filmului francez, Festivalul de Foarte Scurt Metraj, Ziua europeanǎ a limbilor.
Ziua Europei se sărbătorește anual, în Europa, fiind dedicată păcii și unității pe continent. Două date marchează această sărbătoare. Pe 5 mai se celebrează fondarea Consiliului Europei, iar pe 9 mai este marcată fondarea Uniunii Europene.
Sursă foto: www.zilesinopti.ro
Niciun comentariu