(GENERAL, 12.00) UNIVERSITATI – „CUZA” – ZIUA ABSOLVENTULUI / Universitatile din Iasi vor organiza duminica Ziua Absolventului.
(CUZANET, Iasi, 12 mai) – In premiera, anul acesta, conducerea Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” a deci sa organizeze Ziua Absolventului impreuna cu celelalte institutii de invatamint superior de stat din Iasi: Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr.T.Popa” (UMF), Universitatea de Arte “George Enescu”, Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara “Ion Ionescu de la Brad”. Evenimentul va avea loc la sfirsitul acestei saptamini, pe 17 mai, la ora 16.30 pentru UAIC, cind la toate facultatile vor incepe ceremonii proprii. “De eveniment se ocupa doamna prorector Carmen Cretu. Ne asteptam sa fie mult mai multi studenti decit in anii precedenti, atunci cind Copoul era plin din Fundatie pina mai sus de Casa Armatei. Sa vedem si cum se vor mobiliza si celelalte universitati. Pentru ei va fi o experienta noua”, a declarat Madalina Cocea, purtator de cuvint al UAIC.
Dupa ceremoniile din cadrul fiecarei facultati, viitorii absolventi ai institutiilor de invatamint implicate in eveniment vor participa la Marsul Absolventilor, in care vor strabate orasul pe trasee diferite. Mai tirziu, acestia se vor intilni in Piata Palatului Culturii, de unde se vor indrepta spre Mitropolie, pentru a participa la ceremonia de binecuvintare, tinuta de preoti ortodocsi si catolici. In final, studentii din anii terminali se vor aduna in Piata Palatului, unde vor asista la festivitatea propriu-zisa. In cadrul acesteia, rectorii universitatilor, precum si reprezentanti ai oficialitatilor locale, vor tine cite un discurs, iar absolventii vor avea parte, dupa aceea, de un spectacol-surpriza.
Anul acesta va avea loc cea de-a treia editie a Zilei Absolventului. Prima editie, in 2007,  a fost organizata UAIC, urmind ca, in cea de-a doua editie, din primavara 2008, sa se implice si UMF./ Lina Vdovii