Ieri, 16 ianuarie, de la ora 12.00, la sediul Centrului de Formare si Dezvoltare Profesionala pentru Femei a avut loc o conferinta de presa organizata cu ocazia incheierii primului an de la implementarea proiectului ,,Reconstructia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesionala si egalitate de sanse”, coordonat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi, in parteneriat cu  Universitatea de Vest Timisoara, Universitatea Babes Bolya Cluj-Napoca, Directia de Asistenta Comunitara Iasi, Directia de Asistenta Sociala Comunitara a Municipiului Timisoara, Directia de Asistenta Sociala si Medicala Cluj-Napoca.

“La Iasi ne-am propus sa oferim 600 de burse, intamplator, avem 603 cursante beneficiare”

In cadrul acestei intalniri s-au prezentat principalele actiuni si evenimente realizate de catre echipa proiectului, incepand cu o campanie  publica de sensibilizare in scopul combaterii stereotipurilor de gen si al promovarii egalitatii de sanse, realizarea a trei mese rotunde la Iasi, Timisoara si Cluj-Napoca la care au participat peste 120 de persoane, realizarea a trei studii stiintifice in care au fost chestionate un numar de aproximativ 1.100 de persoane si concepera unui “Ghid  de bune practici”.

“Este o ora de bilant, a trecut un an de proiect, in care am muncit intens si continuu, echipa a lucrat sase luni inainte de inceperea proiectului si inca noua dupa, am avut finantare continua si eu spun ca suntem pe drumul cel bun, pentru ca ne-am atins pana acum toate obiectivele propuse si suntem evaluati la nivelul cel mai inalt, avem un <<proiect cu risc minim>>. Am realizat niste studii care au stat la baza curriculei pentru cele patru cursuri de formator, animator socio-educativ, competente antreprenoriale si competente sociale si civice, realizate in cadrul acestui centru. In plus, de anul acesta mai intra inca doua cursuri, cel de <<Reconciliere a vietii profesionale cu viata familiala>> si de <<Dezvoltare personala in vederea carierei>>”, a declarat prof. univ. dr. Maria Nicoleta Turlic, managerul proiectului.

In Regiunea de nord-est au fost disponibile 600 de burse pentru masterande, 525 de dosare fiind depuse numai de la cele 15 facultati ale Universitatii “Cuza”. In cadrul aceluaisi program, Universitatea “Stefan Cel Mare” din Suceava are 37 de bursiere, Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” Iasi si Universitatea se Medicina si Farmacie „Gr.T.Popa” din Iasi au fiecare cate 14 masterande bursiere. Universitatea de Arte Plastice „George Enescu” din Iasi are 6 bursiere, iar Universitatea „Petre Andrei” din Iasi si Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau au cate o singura masteranda bursiera a proiectului.

“Bursele au demarat cu bine, cel putin la Iasi ne-am atins obiectivul, ne-am propus sa oferim 600 de burse, intamplator avem 603 cursante beneficiare. Cel mai usor au aflat studentele de la <<Cuza>> si de aici sunt cele mai multe, dar sunt bursiere multe si de la Universitatea <<Stefan Cel Mare>> din Suceava. La Timisoara au fost ceva mai putine burse fata de ce am estimat noi, fiind zona cea mai bogata a tarii, dar lucrurile stau ceva mai bine la Cluj. In plus, oferim si subventii femeilor care sunt interesate de un curs de formare, indiferent de domeniu, fie de specializare, fie de calificare, recalificare. In prezent avem zece subventionate, insa asteptam si alte persoane interesate, care sa beneficieze de aceste subventii”, a declarat prof. univ. dr. Maria Nicoleta Turlic, managerul proiectului.

Dupa sesiune, noi inscrieri la burse

La conferinta au participat si trei masterande bursiere in cadrul proiectului, dar si doua femei care au luat parte la unul din cele patru cursuri de formare. “Am aflat despre acest proiect de pe site-ul Universitatii, in incercarea de a-mi cauta o bursa de studiu, dar in cadrul Universitatii nu se ofera foarte multe burse sociale si nu sunt prea multi studenti care sa beneficieze de ele. Cei 330 de lei pe care ii primesc in fiecare luna ii dau pe plata caminului, pe haine si mancare. Aceasta bursa este foarte importanta, deoarece eu am luat bursa de studiu cand eram la licenta, dar la master este mai greu sa primesti bursa de studiu, trebuie sa ai note mari”, a explicat Luiza Budeanu, masteranda in anul al II-lea la Facultatea de Fizica din cadrul UAIC, bursiera in cadrul proiectului.

Masterandele care nu promoveaza, insa, toate examenele din aceasta sesiune pierd dreptul la bursa in semestrul al II-lea din acest an universitar. Asadar, dupa sesiune vor fi organizate noi inscrieri pentru aceste burse.

Proiectul “Reconstructia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesionala si egalitate de sanse” a fost initiat pe data de 1 decembrie 2010 si se va incheia pe 30 noiembrie 2012. Acesta este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane POSDRU 2007 – 2013. Are o valoare totala de 15.798.224 lei, din care 14.960.022 lei finantare nerambursabila.

Laura-Elena Bejinariu