(GENERAL, 16.00) UMF – COMPETITIE INTERNA – GRANTURI / Universitatea de Medicina scoate la concurs zece granturi a cite 5.000 de euro.
(CUZANET, Iasi, 4 martie) – Cadrele didactice, cercetatorii si doctoranzii Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” din Iasi (UMF), indiferent de virsta, vor putea intra in competitia interna a celor zece granturi de pina la 5.000 de euro pentru proiecte de cercetare. “In acest an, fondurile pentru cercetare au scazut, iar noi nu vrem sa stopam activitatea de cercetare si atunci din fonduri proprii introducem aceasta competitie. Al doilea aspect ar fi faptul ca ne dorim un fel de scoala de redactare a granturilor – participantii vor invata cum se face un astfel de proiect. Un alt aspect este ca vrem sa crestem vizibilitatea universitatii, pentru ca una dintre obligatiile cistigatorilor este ca dupa sase luni de cercetare sa acceseze un proiect extern, national sau international”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astarastoae, rectorul UMF.
Candidatii trebuie sa aiba contract de munca cu norma intreaga, pe toata perioada derularii proiectului, in cadrul universitatii. Granturile vor fi distribuite pe facultati, proportional cu numarul de persoane care pot participa la competitie. De asemenea, nu sunt permise chletuieli cu salarii si nu se percepe regie.

Depunerea proiectelor incepe de miine, 5 martie a.c., si se va termina pe data de 16 aprilie a.c, la ora 14.00. Cei interesati pot sa isi inscrie proiectele de cercetare on-line, pe site-ul www.umfiasi.ro sau la Registratura UMF. Evaluarea va incepe abia pe 18 mai a.c., numai dupa ce vor fi verificate eligibilitatea si conformitatea proiectelor propuse, si se va incheia pe 10 iulie a.c., selectia urmind sa fie facuta de trei evaluatori desemnati de conducerea UMF. Rezultatele finale vor fi afisate pe site-ul UMF in data de 13 iulie a.c., la ora 22.00, iar semnarea contractului va avea loc pe 15 septembrie a.c.
Cistigatorii trebuie sa-si incheie proiectul pina pe 30 septembrie 2010 prin depunerea raportului final stiintific si financiar la Registratura UMF. / Laura Baban, Mihaela Bucur