În Sala Pașilor Pierduți a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea loc duminică, 26 mai, începînd cu ora 11:00, un tîrg de turism în cadrul căruia studenții de la Facultatea de Geografie și Geologie își vor promova zonele din care provin.
Organizatorii acestui eveniment sînt studenții din anul I de la specializarea Geografia Turismului, coordonați de lect. univ. dr. Oana-Mihaela Stoleriu și de asist. univ. dr. Alexandra Cehan.
Evenimentul reprezintă o aplicație didactică, constînd în simularea unui tîrg de turism şi presupune organizarea unor standuri de promovare turistică pe localităţi sau regiuni geografice. Standurile vor fi amenajate cu materiale demonstrative, cum ar fi: pliante, postere, produse artizanale, mâncăruri tradiţionale etc.
„În acest an sînt implicați 115 studenți de la specializarea Geografia Turismului în limba română (cinci grupe), în limba engleză (două grupe) și în limba franceză (o grupă), astfel, formîndu-se 23 de echipe diferite, care vor expune materiale de promovare turistică și produse specifice zonei din care provin ei”, a declarat asist. univ. dr. Alexandra Cehan.
Vizitatorii vor putea degusta bucatele tradiționale de la diferite standuri sau cîștiga mici suveniruri în cadrul quiz-urilor sau jocurilor organizate de studenți.
Tîrgul, ajuns la cea de-a IX-a ediție în 2024, a avut în anul precedent aproximativ 90 de participanți. Această creștere se datorează creșterii popularității specializării Geografia Turismului, anii trecuți fiind predată doar în limbile română și franceză.
Sursă foto: www.uaic.ro
Niciun comentariu