Liga Studenților Economiști (LSE) de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează în perioada 14 – 18 aprilie Zilele Studentului Economist (ZSE). Evenimentul va avea loc online, pe platforma Zoom, și-i  va avea ca invitați pe opt dintre cei mai buni traineri români.

Zilele Studentului Economist vor începe cu un tîrg de cariere, ce are lor în premieră în cadrul acestui proiect, la care vor participa firme de top din România, și va continua cu traininguri de dezvoltare personală.

„Proiectul de anul acesta aduce noutăți precum implementarea lui pe plan național, implicarea unor companii și formatori recunoscuți în România, dar și un târg de cariere pe care l-am denumit «ZSE Careers». Vor fi prezenți traineri din cele mai mari întreprinderi din România. Printre aceștia se numără: Adrian Stănescu (fondatorul Workit Romania și Școala de antreprenoriat), Călin Biriș (fondatorul OnlineMastery), Alin Comșa (fondatorul All In Trust), Amalia Georgescu (fondatoarea AGEO Events) și alții. La tîrgul de cariere vor participa companii și agenții renumite din România, precum Accenture, Mavericks, SCC Services Romania, BorgWarner și Veo Worldwide Services. Dorim să venim în sprijinul studenților ce doresc să intre pe piața muncii și să-i ajutăm să ajungă cu o mai mare ușurință atît la companii sau agenții importante”, a declarat Patriciu Roșață, coordonator de proiect și coordonator Fundraising LSE.

Miercuri, 14 aprilie, și joi, 15 aprilie, între orele 12.00 – 18.00 studenții vor putea participa la tîrgul de cariere. Vineri, 16 aprilie, începînd cu ora 15.00, formatorul Alexandra Teodora Neamțu va vorbi despre „Cum să îți construiești un CV de succes”, iar de la ora 19.00 formatorul Sanda Dubariu va susține o prelegere despre „Project Management”. Călin Biriș va discuta cu studenții sîmbătă, 17 aprilie, începînd cu ora 10.00, despre „Digital Marketing”,  urmînd ca de la ora 13.00 Alin Comșa să vorbească despre „Public Speaking”. Ziua se va încheia cu „Un rucsac de performanțe media” prezentat de Ada Ghiță, între orele 16.00 – 18.00.

În ultima zi a evenimentului, duminică, 18 aprilie, începînd cu ora 10.00, Amalia Georgescu va vorbi despre „Leadership”, iar de la 13.00, Adrian Stănescu va discuta despre „Angajat vs Antreprenor”. La final, de la ora 16.00 la 18.00, Sergiu Vendliger va dezbate cu studenții „Planul de afaceri”.

Zilele Studentului Economist se adresează atît studenților din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cît și celor interesați din oricare alt centru universitar din România. Proiectul se află anul acesta la cea de-a a V-a ediție.

Sursă foto: www.cariera.ejobs.ro