(GENERAL, 14.00) UMF – CONSULTATII – CAMPANIE / Campanie de informare in satele Osoi si Comarna din Judetul Iasi.
(CUZANET, Iasi, 21 martie) – Incepand cu 26 martie si pana pe 2 aprilie, doua echipe de medici, una din SUA si una din Romania, vor acorda asistenta gratuita cetatenilor din satele Osoi si Comarna din judetul Iasi. Campania este organizata pentru a cincea oara de “The Daniel Murariu Foundation, inregistrata in Chicago si in Iasi, impreuna cu organizatia Tulane Outreach to Romania de la Tulane University School of Medicine din New Orleans, si studenti de la Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi (UMF).Grupul de medici SUA este alcatuit din Tracy Conrad, directorul de rezidentiat in medicina-pediatrie, Domnica Fotino, medic internist, de la Tulane University si 17 studenti in ani terminali, care sunt condusi de Radu Postelnicu, student de origina romana. Acestora li se va alatura echipa de la UMF, compusa din medici specializati in gastroenterologie, cardiologie , pediatrie si ginecologie si 20 studenti coordonati de Madalina Popazu.
„Studentii selectati anul acesta sunt in mare parte si cei cu care am colaborat anul trecut. In primul rand trebuie sa fie cunoscatori foarte buni de limba engleza, pentru ca la editia trecuta am avut surpriza ca unii nu puteau comunica cu medicii rezidenti americani. Apoi trebuie sa fie foarte bine pregatiti la tehnica medicala, motiv pentru care i-am acceptat pe cei care aveau trimiteri foarte bune de la asistentii din universitate. Iar la studentii din America am procedat la fel. Dintre voluntarii care doreau sa participe i-am ales pe cei cu note mari si bine pregatiti ”, a declarat Madalina Popazu, coordonatoarea echipei de la UMF. Specialistii vor colabora cu medicii din sate si vor acorda consultatii de pediatrie, cardiologie, obstretica/ginecologie, sau gastroenterologie. Totodata organizatorii vor prezenta pacientilor si cunostinte despre igiena orala, gripa porcina, dependenta de tabac si alimentatia sanatoasa. In cadrul campaniei se vor face pana la 100 de teste Papanicolau, ecografii abdominale si electrocardiograme, realizate cu sprijinul instrumentelor de la Institutul de Gastroenterologie si General Electric. Medicamentele si materialele necesare campaniei sunt donate de Hope for Others si International Hospital for Children, ambele din statul Louisiana. “The Daniel Murariu Foundation” este o organizatie nonguvernamentala, nonprofit, care actioneaza cu scopul de a sprijini satele Romania aflate in dificultate, axandu-se mai ales pe ajutorarea tinerilor si varstnicilor dezavantajati financiar. / Iulia Ciuhu
Niciun comentariu