(GENERAL, 8.00) “CUZA” – FEAA – OLIMPIADA/ Studentii de la Economie se pot inscrie la faza locala a Olimpiadei Studentilor Economisti.
 
(CUZANET, Iasi, 23 februarie) Studentii de la licenta si de la masterat ai Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi pot participa la faza locala a Olimpiadei Studentilor Economisti, la una dintre sectiunile Cibernetica, Statistica si informatica conomica, Economie si dezvoltare durabila, Finante si institutii financiare, Marketing, Administrarea afacerilor, Administratie publica si dezvoltare regionala, Contabilitate si informatica de gestiune, Management, care va avea loc intre 21 si 27 martie a.c.

Cei interesati trebuie sa realizeze o lucrare de cercetare sub indrumarea unu profesor si sa o inscrie in concurs intre 14 si 20 martie la adresa olimpiada.lucrari@feaa.uaic.ro. Lucrarile pot fi elaborate individual sau in echipa, pot avea maximum zece pagini si vor fi sustinute in mod public in perioada concursului. Cele mai bune proiecte vor putea participa la patru din cele opt sectiuni la care se realizeaza faza nationala a olimpiadei din luna mai, si anume la sectiunile Cibernetica, Statistica si informatica economica, Economie si dezvoltare durabila, Finante si institutii financiare, Marketing. “Lucrarile vor fi evaluate in functie de stilul si structura lor, de continutul  teoretic,  de cercetarea aplicativa. Astfel, prin aceasta competitie stiintifica, incercam sa incurajam si sa intitiem studentii si in domeniul cercetarii stiintifice, lucru care poate ii va ajuta la sustinerea licentei si a dizertatiei pentru respectarea rigorilor sustinerii lor”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Pintilescu, cancelar la FEAA.

Studentii care obtin premii la faza nationala vor avea posibilitatea sa urmeze si o scoala de vara, in luna septembrie, la o firma privata din tara. Pentru fiecare sectiune si fiecare nivel de studii in parte se vor acorda: un premiul I in valoare de 2000 de lei, un premiu II si un premiu III, premii speciale in valoare de 1500 de lei, mentiuni cu de 500 de lei, precum si premii pentru creativitate, pentru cercetare si pentru originalitatea abordarii, cu valori cuprinse intre 750 si 1300 de lei. Din comisia stiintifica de jurizare va trebui sa faca parte si un doctorand al Scolii Doctorale de Economie.

Olimpiada Nationala a Studentilor Economisti este organizata de AFER (Asociatia Facultatilor de Economie din Romania) in colaborare cu universitatile din Cluj-NApoca, Bacau, Brasov si Petrosani, gazdele celor patru sectiuni ale concursului. In 2012, faza nationala se va realiza la sectiunile Administrarea afacerilor, Administratie publica si dezvoltare regionala, Contabilitate, le schimbandu-se o data la doi ani./ Iustina Ambrono, Cristina Babii