Astăzi, 29 martie, la ora 9:00, a avut loc la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) prezentarea programului național de stagiatură numit „Stagii pe Bune”, pentru toți cei interesați să lucreze într-o companie națională sau internațională. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Magna „Mihai Eminescu” din Universitate și a reunit peste 100 de studenți, cu precădere de la Facultatea de Informatică, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEEA) și Facultatea de Electronică și Telecomunicații.
Programul oferă studenților posibilitatea de a-și pune în aplicare cunoștințele teoretice dobîndite în facultate și cunoștințele din domeniul în care își doresc să lucreze, fiind asistați permanent de o echipă specializată din cadrul companiei.
Stagiul se desfășoară pe o durată de trei luni în perioada verii, iar fiecare companie pune la dispoziție 10 locuri. La eveniment au fost prezente companii precum Ness, Endava, Amazon, Embarcadero sau EBS România.
Despre importanța unei astfel de oportunități au vorbit atît profesorii implicați, cît și studenții beneficiari. „Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără implicarea tuturor părților, studenți, companii și profesori îndrumători. Învățați să vă întocmiți un Curriculum Vitae, vă sugerez să vă implicați în concursuri, activități de voluntariat care implică studiul limbilor străine, necesar unui astfel de stagiu”, a menționat Decanul Facultății de Informatică, conf. dr. Adrian Iftene.
Mai mult decît atît, studenții au aflat și despre posibilitatea angajării în urma stagiului de practică efectuat la una din companii, în funcție de evoluția și competența lor. „E important să faceți un stagiu de practică pentru că vă ajută să vă dezvoltați abilitățile. Acolo veți fi implicați în diferite activități și proiecte iar, la final, doi din cei zece selectați au șanse de angajare, de a fi păstrați, în cazul în care se remarcă datorită abilităților pe care le au”, a precizat Vlad Posea, student la Universitatea Politehnică din București, beneficiar al programului „Stagii pe bune”.
Reprezentanții companiilor au făcut prezentări și au explicat celor prezenți cum pot lua contact cu domenii precum comunicații mobile, IT sau marketing on-line. Orice stagiu de practică are trei etape, și anume, perioada de training, în care studenții beneficiază de o introducere teoretică în domeniul ales, implicarea în activitățile de proiect și obținerea certificatului de absolvire, la final. „Ness este o companie globală cu sediul central în Iași, mai avem unul și la București dar aici dispunem de aproximativ 100 de angajați. Cei care vor aplica vor avea un birou propriu în care să iși desfășoare proiectele alături de îndrumătorii noștri iar noi sperăm, ca în urma acestui stagiu, vom mări numărul de angajați”, a precizat Daniel Sepciuc, reprezentant Ness România.
În urma acestui eveniment, studenții care s-au înscris vor avea parte de unul sau două interviuri în funcție de compania pentru care au optat. Evenimentul se află la a X-a ediție și este programul oficial de stagiatură al celor mai importante centre educaționale IT din România: Iași și București.
Niciun comentariu