Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi, in parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucuresti, a lansat proiectul „FACILITAREA TRANZITIEI DE LA SCOALA LA VIATA ACTIVA PENTRU STUDENTII DIN DOMENIUL ECONOMIE – AFACERI INTERNATIONALE”. Proiectul se va desfasura pina in decembrie 2013 si este cofinanÅ£at din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeste in oameni!”. In cadrul proiectului se pot inscrie studentii din anul al II-lea si al III-lea de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEEA), specializarea Economie – Afaceri Internationale, din cadrul UAIC. “Cei din anul terminal au obligatia de a face astfel de stagii pentru licenta. Proiectul pune bazele unui sistem de corelare a calificarilor si competentelor studentilor din domeniul economie – afaceri internationale cu cerintele necesare pe piata muncii”, a declarat conf. univ. dr. Dorel Paraschiv, de la Universitatea din Bucuresti, managerul proiectului.

De acest proiect vor beneficia peste 400 de studenti de la Economie – Afaceri Internationale, care vor fi trimisi in Europa pentru a urma stagii de pregatire. Prima selectie a studentilor a avut loc in iunie 2011, iar cea de-a doua selectie se va desfasura in primavara anului 2012. “Datorita acestor contracte incheiate, studentii invata de tineri ce inseamna lumea afacerilor, sa-si cunoasca concurenta si sa se acomodeze pe piata muncii. Doar prin practica ei pot dobandi calitati necesare unui economist. Noi le dam o sansa la viata activa si incercam sa facilitam viata de salariat pe care, in curand, o vor cunoaste cu totii”, a declarat Dorel Paraschiv. Conform managerului, se doreste raspandirea proiectului in urmatorii ani in toate universitatile din tara, pentru a se creea o platforma de practica la nivel national, “pentru a le fi mult mai usor studentilor sa interactioneze cu mediul de afacei”. “Rolul nostru este de a intermedia incheierea de contracte intre studenti si companiile partenere”, a declarat prof. univ. dr. Gabriela Pascariu, Director strategie si Programe de Educatie, Centrul de Studii Europene.

Claudia – Mirela Danaila