Miercuri, 28 martie a.c., in cadrul sedintei saptamanale a Societatii Studentilor Stomatologi Iasi (S.S.S.), din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” (UMF) din Iasi, au fost alese persoanele care vor alcatui noul Consiliu Director. In urma voturilor, functia de Presedinte al S.S.S. i-a revenit lui Vlad Covrig, cea de Secretar General, Roxanei Ionescu, cea de Director al Departamentului Social, Dianei Buturca. Totodata, Magda Barlean a fost aleasa Director al Departamentului Externe, Daniel Olteanu, Vicepresedinte Stiintific, iar Emilia Bologa, Vicepresedinte Executiv.
“Pe data de 21 martie a avut loc prima sesiune de alegeri, dar, intrucat Adunarea Generala nu a intrunit 50% +1 din totalul membrilor, am realizat a doua sedinta de alegeri. Studentii din cadrul Facultatii de Medicina Dentara care au participat la alegeri sunt membri activi in cadrul societatii noastre si au depus CV-ul si o scrisoare de intentie, acestea fiind conditiile de participare”, a declarat Vlad Covrig, Presedintele Societatii Studentilor Stomatologi Iasi, student in anul IV, la Facultatea de Medicina Dentara.
Saptamana viitoare, Societatea Studentilor Stomatologi Iasi organizeaza alegerile pentru departamentele auxiliare.
Lavinia Baisan
Niciun comentariu