Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” (UTI) din Iasi a modificat ieri, in sedinta de Senat, procedura dupa care se desfasoara alegerile. Modificarile au vizat atat corecturi gramaticale, cat si modificari procedurale.

“Au aparut cateva modificari de fond, astazi le-am publicat si pe site-ul universitatii. Modificarile la procedura sunt in numar de aproximativ sase-sapte. Dintre ele cred ca trei trebuie amintite. Prima, cei care isi depun candidaturile pentru director de scoala doctorala, pentru ca nu a fost timp suficient, vor depune o declaratie pe proprie raspundere, dar in forma autentificata prin notar, privind colaborarea lor cu Securitatea. Apoi, articolul 3 din procedura in forma modificata spune ca toti cei care participa la alegeri pe structuri de conducere trebuie sa aduca o declaratie de acelasi fel, privind conflictele de interese, asta insemana ca trebuie sa declare daca au rude in Politehnica si de ce grad sunt acestea. Ultima ii priveste pe cei plecati in strainatate cu burse postdoctorale si  cei care sunt in concediu de maternitate sau de boala, acestia nu puteau vota pana acum, dar prin modificarea facuta ei pot vota daca vin in ziua alegerilor la universitate”, a declarat prof.univ. dr.ing. Gelu Dan Galusca, purtatorul de cuvant al UTI.

Modificarile au survenit in urma discutiilor dintre membrii Senatului de la UTI, iar pentru realizarea lor au fost consultati juristi de specialitate. Conform conducerii, noile modificari nu vor afecta cu nimic desfasurarea normala a alegerilor, rolul lor fiind asigure o integritate sporita. Intreaga procedura poate fi citita pe site-ul www.tuiasi.ro.

Adriana Danila