(GENERAL, 11.00) MEDICINA – PROTEST – REZIDENTI / Medicii rezidenti din Iasi vor protesta pentru majorarea salariului si pentru plata tuturor sporurilor.
 
(CUZANET, Iasi, 24 noiembrie) – Medicii rezidenti din Iasi vor protesta in zilele urmatoare pentru majorarea salariului si pentru plata tuturor sporurilor, prevazute de lege, inclusiv a primelor de stabilitate. “In prima instanta nu se pune problema iesirii in strada. Acum suntem in faza de strangere de semnaturi. Prezentul protest, precum si lista nominala cu cei care il sustin vor fi inaintate in cel mai scurt timp Ministrului Sanatatii, Prim-ministrului, Presedintelui Romaniei, Directiilor de Sanatate Publica precum si Colegiului Medicilor”, a declarat dr. Claudiu Cobuz, reprezentantul medicilor rezidenti din Iasi.
 
Principalele cereri ale rezidentilor sunt majorarea salariului la cel putin 1800 de lei, precum si plata tuturor sporurilor prevazute de lege. “In sistemul sanitar actual se face o discriminare inadmisibila, intr-o tara care se considera membra a Uniunii Europene. Cadrele medicale si chiar infirmierele au salarii net superioare medicilor rezidenti, primesc toate drepturile salariale, inclusiv prima de stabilitate, in conditiile in care angajatorul atat pentru medicii rezidenti, cat si pentru celelalte categorii din domeniul sanitar este acelasi spital. Protestam deoarece dupa examenul de rezidentiat suntem prinsi in capcana unui contract de munca cu perioada determinata (intre 3 ÅŸi 7 ani) care ne acorda cu indecenta un salariu lunar net de 900 lei. Rezidentii isi efectueaza stagiile de pregatire in centre universitare, ceea ce inseamna plata chiriei, a transportului in comun, a cartilor necesare pregatirii pentru specialitate si  participarea la congrese medicale. Insa toate acestea sunt imposibil de realizat cu 900 lei”, a adaugat dr. Claudiu Cobuz.
 
In prezent de aceasta problema sunt afectati peste 2000 de rezidenti din Iasi. Durata rezidentiatului ar putea fi modificata, dupa ce Asociatia Universitatilor de Medicina si Farmacie din Romania, a propus Camerei Deputatilor reducerea duratei de rezidentiat de la sapte ani, la o perioada cuprinsa intre trei si cinci ani./ Leonas Vezeteu