O nouă ediţie Teddy Bear Hospital Iaşi, organizată de Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi (SSMI) de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF), a avut loc vineri, 18 martie, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 4 din Iaşi. 36 de voluntari, dintre care 20 de la secţia de limbă română şi 14 de la limbă engleză, sub coordonarea Georgianei Gulerez, din anul al V-lea de la Facultatea de Medicină Generală, şi a Danielei Grigoraş, anul al III-lea, i-au învăţat pe copii cît de importantă este prezenţa unui medic în viaţa lor.
„Este prima oară cînd particip la proiect, mi se pare unul foarte important, chiar dacă se adresează copiilor de grădiniţă pentru că trebuie să-i învăţăm de mici importanţa primului ajutor şi a sănătăţii. Trebuie să îi învăţăm să meargă la doctor şi să prevină bolile. Copiii au fost foarte receptivi, i-am învăţat să panseze ursuleţi, şi-au pus mască şi mănuşi şi le-a plăcut foarte mult. Am fost bucuroşi să-i vedem entuziasmaţi, mai ales că unii dintre ei ne-au zis că vor să devină doctori”, a spus Adina Gîba, studentă în anul I la Facultatea de Medicină Generală şi voluntar în cadrul proiectului Teddy Bear Hospital Iaşi.
Acest proiect se adresează copiilor de grădiniţă, cu vîrste cuprinse între 3 şi 6 ani, şi are ca scop familiarizarea lor cu instrumentele medicale. Lucrul în echipă, schimbul de roluri şi folosirea diferitelor materiale (măşti, bandaje, stetoscoape) i-au ajutat cei mici să înveţe că vizita la medic nu trebuie să le inspire frică.
„În noiembrie a avut loc o altă ediţie la grădiniţa cu program prelungit nr. 4. Doamna director ne-a pus la dispoziţie zece clase, cu cîte aproximativ 20 de copii. Noi am desfăşurat activităţi împreună cu alţi 40 de voluntari: 20 de la secţia de română, 20 de la secţia de engleză, cu care am reuşit să colaborăm foarte bine. Am reuşit să lucrăm în echipă şi să le arătăm celor mici, prin joc, cît de important este să aibă încredere în medicul lor pediatru şi cît de important este să meargă la medic. Am vrut să înlăturăm, efectiv, frica de halat alb”, a spus Georgiana Gulerez, coordonatorul local al ediției din acest an.
Aceasta a precizat că, din toamnă, proiectul a fost introdus în cadrul altuia mai mare, „Cros pentru Școl”, un eveniment sportiv cu scop de strângere a fondurilor.
„Deşi activitatea noastră se desfăşoară în grădiniţe în mod special, noi avem sesiuni speciale care se organizează şi în spitale. De exemplu, în decembrie, am fost la Spitalul «Sf. Maria», copiii bolnavi de cancer fiind grupul țintă, ei avînd toate vîrstele: de la cel mai mic, de 3-4 ani, pînă la cel mai mare, de aproximativ 18 ani. Pe viitor, îmi doresc ca în fiecare lună să realizăm cîte o ediţie la grădiniţe diferite. De asemenea, vreau să fac şi întîlniri lunare cu părinţii, prin intermediul cărora vom lua un feedback din partea lor despre alimentaţia copiilor, despre sănătatea acestora, despre orele petrecute la calculator şi cele petrecute la locul de joacă şi să vedem ce şi-ar dori părinţii să afle copiii lor.”, a declarat Georgiana Gulerez, coordonatorul local al ediţiei din acest an.
Teddy Bear Hospital este un proiect internaţional, care se desfăşoară în mai multe ţări: Germania, Suedia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. România se numără şi ea printre acestea, datorită Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România, care pun acest proiect în practică în diferite oraşe: Cluj, Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Craiova, Oradea, Braşov, Târgu-Mureş, Galaţi şi Sibiu.
de Ilinca-Magdalena Stumbea
Niciun comentariu