(GENERAL, 8.00) UAGE – CONCERT – CLARINET/ Recital de clarinet la Arte cu ocazia celor 150 de ani.
(CUZANET, Iasi, 3 noiembrie) – Ieri, 2 noiembrie a.c. a avut loc recitalul claselor de clarinet sustinut de reprezentanti ai Facultatii de Muzica din Brasov si ai Universitatii de Arte “George Enescu” (UAGE) din Iasi. Evenimentul s-a desfasurat in Sala Studio a muzicii de camera a UAGE si a inceput la ora 16.00.
La recital au participat in jur de 30 de persoane, studenti si masteranzi ai celor doua institutii, dar si doi invitati de onoare, prof. univ. dr. Ioan Goila, reprezentantul din partea Academiei de Muzica “Gh. Dima” din Cluj-Napoca si prof. asociat Iulian Rusu, clarinetist al Facultatii de Muzica din Brasov.
Cel care a deschis recitalul a fost organizatorul acestui festival, prof. univ. dr. Doru Albu, prorector cu activitatea didactica. Acesta a acordat doua plachete aniversare din partea UAGE celor doi profesori de la Cluj, respectiv Brasov.“Este o mare realizare pentru noi ca am putut organiza acest eveniment la Iasi si ca ne bucuram de prezenta unora dintre cele mai importante facultati din tara”, a punctat acesta in deschiderea evenimentului.
Recitalul a inceput cu sonata “Martie” a compozitorului M.Negrea interpretata de Remus Zaharie, fiind urmat de Mihai Pintenar care a interpretat tot solo trei piese de Igor Stravinski. Au urmat apoi alti sapte participanti care au fost acompaniati la pian de conf. univ. dr. Aurelia Simion, membru in Senatul UAGE.
Pe parcursul recitalului, au fost interpretate sonate si rapsodii, apartinand unor compozitori precum : A.Tcherepnin, C.M. von Weber, F. Poulene, C.Saint-Saens, J.Brahms. Evenimentul s-a incheiat la ora 17.30 cu “Rapsodia “ lui C.I. Debussy, cantata de ceilalti doi organizatori ai festivalului, prep. univ. drd. Daniel Paicu la clarinet si conf. univ. dr. Aurelia Simion la pian.
Festivalul National de Clarinet si Saxofon se afla la prima sa editie. Initial, conducerea UAGE a planificat realizarea unui Concurs national de saxofon si clarinet, insa din cauza fondurilor insuficiente a fost adoptata aceasta schimbare.
“Festivalul este sustinut din punct de vedere financiar din fondurile noastre proprii, nici macar dintr-ale universitatii. Ideea unui concurs era mult prea costisitoare, trebuia adus un juriu din strainatate, trebuiau acordate premii, asa ca s-a ajuns la aceasta formula pe care o vom pastra de-acum incolo. Anul viitor, am vrea sa organizam festivalul la sfarsitul lui decembrie – inceputul lui ianuarie, ca studentii sa aiba mai mult timp la dispozitie sa se pregateasca sis a participle, astfel, mai multi”, a declarat prof. univ. dr. Doru Albu.
Recitalul face parte din seria de manifestari din cadrul Festivalului National de Clarinet si Saxofon, organizat la Iasi de UAGE, prin Asociatia “Pro Musica Academica” in perioada 1-5 noiembrie cu ocazia implinirii celor 150 de ani de invatamant artistic si modern./ Roxana Maciuca
Niciun comentariu