(GENERAL, 14.00) STUDENTA – UMF – FURT / O studenta careia i s-a furat aparatul de fotografiat a lipit afise in universitate in care ii cere hotului sa-i dea inapoi numai pozele.
(CUZANET, Iasi, 28 ianuarie) – Ieri, 27 ianuarie a.c., din vestiarul de la Laboratorul de Chirurgie a fost furat un aparat de fotografiat. Posesoarea, Rada Popescu, studenta in anul al III-lea la Facultatea de Medicina Generala (MG) a Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi a lipit astazi anunturi peste tot in universitate prin care il roaga pe hot sa ii inapoieze pozele de pe aparat. „Nu mai conteaza aparatul, ci pozele, care erau in jur de 700 si nici macar nu erau ale mele, ci ale unui prieten care le-a facut intr-o excursie. Plingere la Politie nu am facut pentru ca sigur nu se rezolva, oricum nu mi-am facut sperante ca voi recupera aparatul, dar poate imi va trimite pozele”, a declarat Rada Popescu. Pentru a-si recupera pozele, studenta a facut si o adresa speciala, camerafurata@gmail.com, la care hotul i le poate trimite, sau daca nu, studenta il invita sa lase cardul de memorie in fata sediului Societatii Studentilor Medicinisti. „Si eu am patit-o anul trecut, tot cu camera de fotografiat. Am pus anunturi in universitate, m-a sunat si mi-am recuperat-o”, a spus Alexandra Onofrei, studenta tot la MG.
In vestiarul Laboratorului de Chirurgie studentii se schimba in halate pentru a intra la practica. De asemenea, ei trebuie sa isi lase acolo si ghiozdanele, mapele sau gentile. Vestiarul este mereu incuiat, in el avind acces numai studentii, cind au laborator.
Pentru pozele de pe cardul de memorie, studenta nu ofera recompensa. / Laura Baban, Mihaela Bucur