(GENERAL, 8:00) MEDICINA- PROIECT- OBEZITATE/ Proiect de combatere a obezitatii la Facultatea de Medicina.
(CUZANET, Iasi, 17 noiembrie) Catedra de Fiziopatoligie a Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi in colaborare cu Societatea Studentilor Medicinisti Iasi (SSMI) organizeaza proiectul “ACTSCOP: Actionam impreuna pentru sanatatea copiilor”. Tema principala a acestui studiu de
cercetare, coordonat de conf. univ. dr. Veronica Mocanu, este preventia primara si secundara a obezitatii la copii.
Prima faza a proiectului va incepe joi, 18 noiembrie a.c., cand voluntatii insotiti de conf. univ. dr. Viorica Mocanu, vor merge la Scolile Generale Nr. 15 “Stefan Barsanescu” si Nr. 21 “Ion Neculce” din Iasi unde ii vor cantari pe elevi si le vor masura circumferinta abdominala. Dupa efectuarea acestui control medical, scolarii vor trebui sa completeze un chestionar care, dupa ce va fi analizat, va exprima stilul lor de viata si comportamentul lor alimentar.
Dupa realizarea studiilor de analize ale chestionarelor, se vor desfasura o serie de activitati care vor avea scopul de a-i determina pe copii sa constientizeze ca au nevoie de un stil de viata sanatos sau ca e bine sa-l continue pe cel pe care l-au adoptat deja.
“Avem nevoie de educatie. Obezitatea este una din bolile ce pot fi prevenite, de aceea prin proiectul acesta incercam sa reducem obezitatea in randul copiilor, care instalata la varste fragede poate determina complicatii mult mai severe decat la adult. Este absolut necesar ca acesti copii sa inteleaga ceea ce noi dorim sa le transmitem, deoarece la varsta lor se poate schimba mai usor comportamentul alimentar si stilul de viata. Cu cat inaintam in varsta, cu atat ne este mai greu sa renuntam la anumite obiceiuri”, a declarat Oxana Grosu, coordonator al Departamentului de Sanatate Publica din cadrul SSMI.
Proiectul “ACTSCOP” se desfasoara pe o perioada nedeterminata si se realizeaza sub avizul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi si al Comisiei de Etica a Cercetarii din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi./ Andreea Marosac, Andra Petrariu
Niciun comentariu