(GENERAL, 13.00) UMF – PROFESORI – CARNETE PREZENTA/ Studentii medicinisti vor monitoriza prezenta la cursuri a profesorilor.
(CUZANET, Iasi, 16 noiembrie) Incepand de luni, 14 martie a.c., conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi a adoptat o noua forma de monitorizare a prezentei la ore prin introducerea unor carnete de prezenta. Acestea nu au scopul de a controla studentii, ci cadrele didactice, intrucat au existat plangeri ca unii dintre ei obisnuiesc sa lipsesca de la cursuri. “Au fost cateva reclamatii la decanat conform carora anumite cadre didactice nu ar veni la anumite discipline la ore, ma refer la partea clinica, cand de exemplu, un profesor poate fi intr-o operatie si nu poate ajunge sa isi tina orele cu studentii. Din aceasta cauza au fost introduse aceste carnete de prezenta, dar nu in ideea de a avea un control mai bun asupra studentilor, ci pentru a avea un control mai riguros asupra profesorilor, pentru a vedea daca acestia vin sa isi tina cursurile conform orarului si regulamentului.”, a declarat Ovidiu Mitu, presedintele Societatii Studentilor Medicinisti Iasi (SSMI).
Aceste carnete nu presupun prezenta obligatorie a studentilor la cursuri. “Prezenta se face la stagii asa cum este normal si se facea si pana acum, doar ca la sfarsitul fiecarui stagiu, asistentul de grupa trebuie sa puna parafa sau sa semneze cum ca a venit si a sustinut ora, pe acest carnet nou de prezenta. Pe acesta nu se face prezenta la curs a studentilor, ci doar a cadrelor didactice care trebuie sa semneze macar un carnet al unui student din toate celor x grupe din seria respectiva. Este o prezenta a profesorului”, a adaugat presedintele SSMI.
Genul acesta de monitorizare a prezentei la ore a mai existat in cadrul UMF in urma cu aproximativ sase ani./ Andra Petrariu, Andreea Marosac
Niciun comentariu