Ieri, 6 decembrie a.c., la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi a avut loc Simpozionul International aflat la editia a XI – a, intitulat „Highway and Bridge Ingineering”. Conferinta a avut loc incepand cu ora 10.00, in Sala 0.1 R, de la Facultatea de Constructii si Instalatii din Iasi.
Scopul acestui eveniment este acela de a prezenta invitatilor cateva proiecte de cercetare si lucrari stiintifice cu privire la ingineria autostrazilor si podurilor din Romania. Acestea lucrari au fost realizate de studenti masteranzi si doctoranzi de la Facultatea de Constructii si Instalatii care s-au specializat pe aceste domenii. Proiectele au fost rezumate de catre prof. dr. ing. Cristian Claudiu Comisu, iar printre temele abordate pentru aceste lucrari se numara: designul podurilor, tehnologia constructiilor de poduri si autostrazi, constructia, intretinerea si reabilitarea aeroporturilor, managementul infrastructurii de transport, analiza statica si dinamica a podurilor etc.
„Prin intermediul acestei conferinte noi incercam sa mentinem traditia simpozioanelor internationale care se organizeaza la facultatea noastra si speram in continuare ca numarul acestora va trece de 20. Urmatoarele conferinte pe care le vom organiza vor fi impartite in doua categorii principale. Prima parte va fi adresata in special studentilor care sa-si prezinte activitatea din timpul anilor de facultate, articolele stiintifice realizate si mai ales activitatea de cercetare la care au luat parte. A doua parte va fi destinata masteranzilor si doctoranzilor care vor trebui sa prezinte in cadrul simpozionului lucrarile de masterat si tezele de doctorat care cred ei ca sunt importante pentru ceilalti, activitatea si nivelul de studiu la care au ajuns, metodele de cercetare care i-au ajutat sa termine aceste cicluri de invatamant. Prin aceasta initiativa dorim o dezvoltare a invatamantului tehnic universitar si o corelare intre facultatile si studentii din toata tara” a declarat prof. dr. ing. Cristian Claudiu Comisu. In cadrul acestei conferinte a fost prezentata o singura lucrare, intitulata „Tehnologii inovative de constructie a pasarelelor cu deschideri mari in Romania”. Lucrarea a avut ca subiect principal pasarela (podul pietonal) construita peste raul Timis din Municipiul Lugoj, acesta facand legatura intre cartierul Strand si Piata agroalimentara „George Cosbuc”. „In aceasta lucrare am dorit sa ma axez mai mult pe partea de executie a podului si felul cum au fost ansamblate toate piesele necesare construirii lui pentru a avea atat o rezistenta puternica, cat si un design aparte”, a declarat autorul prezentarii Gheorghita Boaca.
Evenimentul a fost organizat de Facultate de Constructii si Instalatii din Iasi in colaborare cu APDP Filiala Moldova – Neculai Tautu din Iasi si Societatea Academica „Matei – Teiu Botez” din Iasi.
Niciun comentariu