Ieri, 11 aprilie, incepand cu ora 17.00, Sala “B.P. Hasdeu” a Bibliotecii Central Universitare a gazduit o intalnire a scriitorilor si criticilor ieseni cu ocazia lansarii volumului de poezii al criticului de arta Pavel Susara.

In deschiderea evenimentului a vorbit Emil Stratan, editorul scriitorului, care a apreciat ingenuozitatea si complexitatea creatiei. Facand referire la culoarea copertei, acesta si-a exprimat respectul fata de opera printr-o nota de umor: „Daca pe alti scriitori i-am imbracat in bronz sau argint, de data asta, pe Pavel l-am imbracat in aur”, a marturisit.

Venind in completarea editorului, criticul Bogdan Cretu a subliniat paralelismul dintre cele doua dimensiuni ale autorului, criticul de arta si poetul, a caror intrepatrundere justifica unitatea operei. „Am observat ca Pavel Susara vine inspre opera de arta cu un bagaj foarte serios, ca nu o izoleaza, ca o pune in relatie cu celelalte creatii. Asa face si in poezie. El nu mimeaza ingenuozitatea, ci isi asuma o traditie ale carei dare le lasa sa existe in propria creatie. In acest sens, Universul din cusca e o opera foarte unitara. Textele nu sint scrise separate, intre ele exista o legatura”, a apreciat lect.univ. dr. Bogdan Cretu.

Acesta a explicat insa si jocul scriitoricesc, in care autorul insusi se desconspira in fata cititorului prin explicarea procesului de creare a textului pentru a-i propune un pact. „Pavel Susara pune între el si lume o lentila de hartie, care nu e decat textul propriu-zis si care, filtrând-o, schimba esential realitatea : «coala de hartie, mirosind a clei, a paie, a stuf, a carpe murdare, a padure de brad, se ia cu amandoua mainile, intre aratator si degetul mare, si se priveste in fata geamului, contre-jour, pana cand lumea se abureste, devine opaca si isi pierde dimensiunea a treia »”. Mai mult, Bogdan Cretu a tradus, in acest context, titlul operei drept o metafora a lumii inchise la care nu au acces decat cei alesi.

Catre finalul discutiei, Pavel Susara a justificat, emotionat, contextul lansarii acestui volum de poezii. “Asta este ultima carte de sertar. E scrisa integral inainte de ’89, in ’87 mai exact. Si asta pentru ca nu imi place sa dau drumul lucrurilor in libertate imediat dupa ce le-am creat, ca un pui de antilopa lins insufiecient de mama lui”. Si pentru a-si sustine afirmatia, a adus in discutie relatia sa cu timpul, precizand ca opera trebuie sa fie atemporala, sa invinga limitele temporale. “Inainte se functiona mai bine fara sentimentul timpului. Noi avem o relatie proasta cu timpul, cautam mereu scurtaturi, chiar daca, de multe ori, acelea nu sint caile adevarate. De aceea, am abandonat relatia cu timpul si am lasat cartile sa se odihneasca. Am vrut sa vad daca rezista, daca nu sint strins legate de perioada comunista. Am vrut sa vad daca cineva, dupa 20 de ani, le va putea citi decontextualizat”, a conchis Pavel Susara.

Roxana Maciuca